Lacul Laguna Albastră, comoara ascunsă din inima Transilvaniei

De Amelia Matei, pe Ultimul update Marți, 02 noiembrie 2021, 15:30
La doar 30 de kilometri de municipiul Cluj-Napoca, în imediata apropiere a comunei Aghireșu, se află Laguna Albastră, unul dintre cele mai frumoase lacuri naturale din România.

În funcţie de lumină, apele lacului sunt albastre, turcoaz sau verzi, de unde şi numele exotic.

Laguna Albastră s-a format pe locul unei cariere de nisip, o fostă mină de caolin (argilă albă), ce aparţinea de Exploatarea Minei Aghireşu, unde apa s-a acumulat datorită unor izvoare subterane, dar şi prin reţinerea apei provenite din precipitaţii.

Frumusețea Lagunei Albastre de Aghireș este sporită de prezența unei păduri de gorun, situată în apropiere. De asemenea, este un loc minunat pentru scăldat sau făcut plajă, întrucât vara, apa poate ajunge la o temperatură de 25 grade Celsius. Nisipul alb şi fin contribuie la impresia că ești, de fapt, la Marea Mediterană.

La această comoară ascunsă a României se poate ajunge pe două trasee: Cluj-Napoca – Baciu- Gârbău – Aghireş Fabrici sau Cluj-Napoca – Gilău – Căpuş – Gârbău – Aghireş Fabrici.

Citește și – Localitatea cu cel mai pur aer din România

Citește și – Cel mai mic oraș din România atrage mii de turiști străini pe an

Foto – Shutterstock

Vezi și alte obiective turistice din Cluj și Lacul Sf. Ana, lacul cu apa cea mai curată din România

Vezi și: Locuri de vizitat în Transilvania. Cele mai frumoase destinații de vacanță

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter