Un bărbat a fost arestat în Moscova pentru că asculta muzică ucraineană în mașină

De Unica.ro, pe

Anton Usov, un rezident din Moscova, a fost arestat pentru că asculta muzică ucraineană în mașină. Acesta a primit și o amendă de aproximativ 800 de euro.

Tribunalul districtual Tverskoi din Moscova a dispus arestarea lui Anton Usov pentru 15 zile, pentru că a ascultat muzică ucraineană în mașină. Bărbatul este nevoit să plătească și o amendă de 50.000 de ruble (aproximativ 800 de euro), fiind găsit vinovat în temeiul articolelor 19.3 („Nesupunerea față de un ofițer de poliție”) și 20.3.3 („Discreditarea forțelor armate ruse”) din Codul de infracțiuni administrative, potrivit Libertatea.

Soția acestuia a relatat că Usov a fost reținut de polițiștii rutieri în după-amiaza zilei de 12 octombrie, pe motiv că ar fi ascultat în mașină muzică ucraineană, mai precis melodia „Chervona Kalina”.

Anton Usov a pledat nevinovat, precizând că a ascultat „diferite cântece”, dar că melodia respectivă nu s-a auzit în vehicul.

Și „Miss Crimeea-2022” a fost amendată după ce a cântat o piesă ucraineană

Consiliul de Stat al Crimeei a cerut în data de 4 octombrie ca melodia ucraineană „Chervona Kalina” să fie recunoscută drept extremistă, transmițând o solicitare în acest sens Ministerului Apărării de la Moscova.

După ce a postat un videoclip pe o rețea de socializare în care apare cântând alături de o prietenă melodia „Chervona Kalina”, Olga Valeeva, „Miss Crimeea-2022”, a fost amendată cu 40.000 de ruble. Prietena ei a fost condamnată la 10 zile de închisoare.

Citește și: Mama Monicăi Tatoiu a murit. „Eu mă bucur. M-am rugat să o ia Dumnezeu. Fără pomeni, fără priveghi!”

Delia, urmărită de un fan în parcul Herăstrău: „Mi-a băgat o lanternă în ochi”

Daniela Crudu își dorește un copil: „E și timpul meu”

Theo Rose și Alex Leonte, prezenți la aceeași petrecere. Cei doi foști iubiți sunt nașii unui băiețel

Ambele femei au fost acuzate de „discreditarea” forțelor armate ruse și de „promovarea simbolurilor extremiste”. Ele au fost obligate să își ceară scuze.

Sursă foto: Profimedia


Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter