Filmul lui Florin Şerban, favorit la Ursul de Aur

De Nicoleta Galeteanu, pe

După cele două premii câştigate de Adrian Sitaru şi Dragoş Bucur, regizorul Florin Şerban ar putea completa colecţia de premii disputate anul acesta la Festivalul de Film de la Berlin.
Înscris în competiţia finală de lungmetraje, filmul de debut al lui Florin Şerban „Eu când vreau să fluier, fluier deţine cele mai mari şanse la Ursul de Aur, apreciază criticii de film în revista Screen Daily.
 
Reuşind să obţină o medie mai mare decât cea obţinută de filmul lui Roman Polanski, „Ghost Writer” (2,9, respectiv 2,8), lungmetrajul tânărului regizor rămâne principalul favorit la trofeu dintre cele 12 pelicule vizionate până acum, din cele 20 propuse.
 

Aprecieri… brute

 
Criticul de film Dan Făinaru de la Screen Daily apreciază că „brut este cuvântul care poate să descrie acest film de debut şi calitatea să excepţională”.
 
Povestea deţinutului de 18 ani, Silviu (George Pistereanu), care urmează să fie eliberat, dar care pare că vrea să îşi saboteze eliberarea are însă şi „câteva neajunsuri„, apreciază Făinaru, filmul fiind însă „mai autentic decât alte filme asemănătoare, care sunt realizate cu mijloace mai sofisticate, de regizori cu experienţă”, adaugă acesta.
 
Potrivit publicaţiei, sunt de remarcat calităţile actoriceşti ale neprofesioniştilor, majoritatea deţinuţi, fiind apreciată în mod deosebit Clara Vodă, cea care interpretează rolul mamei lui Silviu.
 
De asemenea, criticii notează că pelicula va avea succes şi în cinematografe, nu doar în circuitele festivaliere. 

 

… dar şi critici dure 

Pe de altă parte, lungmetrajul de debut al regizor român nu a fost ocolit nici de critici negative. În recenzia sa, Hollywood Reporter notează că producţia este „un film minor, nerealizat dramatic, chiar dacă vine din România, o ţară care cunoaşte o renaştere a filmului”.   

Potrivit acestora, „scenariul este prea subţire, personajele, prea vagi iar actorii, mulţi neprofesionişti, care preferă să pozeze, în loc să joace”, ţinând să precizeze că scenariul a fost scris şi pus în practică cu multă nesiguranţă.   

Mai mult, Florin Şerban nu a reuşit să împrumute nimic din magia cinematografiei româneşti, mai notează ei.   

Singurul lucru apreciat este rolul jucat de Ada Condeescu. În viziunea acestora, actriţa reuşeşte să interpreteze foarte natural rolul pe ecran şi ” are talentul de a reda toate contradicţiile personajului ei”.  

Foto: Mediafax

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter