Ce este neuroarhitectura și cum ne afectează la nivel senzorial şi psihologic

De Revista Unica, pe
De la Ana Stear, Lector Fundația Calea Victoriei și Decorator de interioare, am aflat cum ne afectează la nivel senzorial şi psihologic modul în care este amenajat spaţiul ambiental și de ce ar trebui să ținem cont atunci când gândim un spațiu care să ne creeze sentimente pozitive. Plus cele mai noi tendințe în domeniul designului interior, unde, la fel ca în artă, nu există greșeli, ci doar soluții inspirate sau nu.

Cum ne afectează spațiul interior la nivel psihologic?

Încep cu un exemplu simplu: o cameră. Ea este o entitate activă. Simţurile noastre extrag informaţii din mediu în care ne aflăm, iar acestea creează sentimente pozitive ce ne ajută să ne simţim fericiţi, calmi, dornici de muncă sau studiu. Ori contrariul. Un spațiu poate chiar să îți dea senzația că ești protejat și iubit. Aș spune că a crea un interior care să ne îmbunătățească starea mentală ori buna dispoziție e la fel de important ca și găsirea proprietății ideale, în locația perfectă. Neuroarhitectura cercetează modul în care spaţiul ambiental ne afectează la nivel senzorial şi pshihologic. Premisa de la care pornim în propunerile de decorare este că fiecare trăsătură a mediului arhitectural ne influențează anumite procese cerebrale, cum ar fi cele implicate în anihilarea stresului, a emoţiilor şi stimularea proceselor de memorie. Cum se declansează hormonii de stres? Cum se induce o stare de calm ? Cum poate fi stimulat intelectul? Există o predispoziție genetică a oamenilor pentru anumite lucruri, așadar noi, ca specialiști, lucrăm cu lumina, volumul și culoarea pentru a maximiza aceste beneficii.

Care sunt cele mai frecvente greșeli de mobilare și decorare?

În domeniul designului e ca în artă: nu există greșeli. Doar soluții inspirate sau nu. Pentru că raportarea la ideea de frumos și bine e subiectivă. Ce putem noi face e să dăm o serie de îndemnuri pentru o viață de calitate din acest punct de vedere. Cel mai frecvent risc e de a avea un excess în decorare. Cum de altfel poate să lipsească o temă a casei, un fir unificator al ei, și atunci avem spații fragmentate, care nu comunică și nu transmit o stare, ci un cumul de stimuli, de multe ori contradictorii.
La fel de periculoasă ca lipsa unei ordini mentale și a unei preferințe clare spre un stil sau altul, este și dezordinea fizică din spațiile în care locuim. Tendința de a păstra în jurul nostru lucruri inutile, nefolosite în prezent sau total nepotrivite stilului în care e o anumită casă, e de-a dreptul periculoasă. Excesul de obiecte poate fi evitat prin stocarea lor separată în spații externe. Rezultatul va fi o casă în care energia circulă, are un aer proaspăt și reconfortant.

Ce înseamnă „spații fericite”? Și ce sfaturi ai pentru a ajunge la asemenea spații fericite?

Mă bucură întrebarea. Aș spune în primul rând că înseamnă spații în care să te simți bine. Pentru că totul se rezumă la oameni, nu la rețete de ambientare. Mai important, un spațiu fericit e unul benefic ocupantului său. Un loc trebuie să ne ofere nu doar energie ci și inspiratie, iar noi propunem soluții de design prin care alegem să facem recomandări nu doar pe criterii estetice ci și din acest punct de vedere al neuroarhitecturii.
De exemplu: fragmentarea ferestrei în ochiuri de geam mai mici prin care privim exteriorul ne face să conștientizăm mai mult sentimentul de interior. Experiența e mai benefică față de cea a privitului printr-un geam mare, simplu. Explicația e că instinctual, ne place să stăm în locuri care arată ca refugii, cu lumina redusă ca intensitate, în locuri în care lumina e filtrată, etc. Vrem să ne simțim protejați.

Ce este neuroarhitectura și cum ne afectează la nivel senzorial şi psihologic

Tendințe în design interior – care sunt acum, spre ce ne îndreptăm?

Intrăm într-o zonă foarte complexă căci dacă înainte existau anumite reguli în domeniu, acum nu există limite. Aș spune că The rule is no rule.  În Londra pe segmentul de lux, suntem deja în zona decorării excesive, cu mult print, modele exuberante și extrem de decorative. Tot acolo avem pe segmentul publicului tânăr un minimalism modern aproape scandinav, dar în nuanțele coloristice ale anului, sau un clasic al anilor 60-70, dar reinventat.
Din Italia vin mereu tendințele anului, acel extrakilometru în design. Și ei, atunci când atipic, expun candelabrele Bacarrat în biserica Santa Maria delle Grazie din Milano de exemplu, ne învață că nu există clișee, și că prin o alăturare neașteptată de fapt valorizăm mai mult obiectul expus. Italia rămîne chintesența stilului. Intr-un rafinat și elegant fotoliu de acolo vedem armonia perfectă dintre lemnul de nuc perfect lustruit și albastru petrol al celei mai fine bucăți de piele. Francezii pe de altă parte aduc dulcele clasic, fantezia și detaliile jucăușe în designul contemporan.
Peste toate acum, în realitatea urbană cu un ritm frenetic din marile metropole, asistăm la apetența pentru stilul exotic. Satisfacerea nevoii pentru așa ceva vine ca o evadare mentală a noastră din acest cadru static și coercitiv al arhitecturii orașului. Cel puțin prin expunerea noastră senzorială și vizuală la interioare vegetale, luxuriante, cadre cu flori și animale din zone paradiziatice. Detalii ale unei lumi impertubabile prin calmul și frumusetea ei, gust de aventură ori întoarcerea câtre „frumusețea uitată a vieții” cum spunea un scriitor contemporan. Culori tari, contrast și prospețime. O infuzie de entuziasm și revigorare de care e atâta nevoie.

Ce este neuroarhitectura și cum ne afectează la nivel senzorial şi psihologic

Forme, culori, materialități – ce ar trebui să știm despre armonizarea lor?

Din punctul de vedere al neurogeometriei®, domeniul pe care lucrez, aș spune că ar fi anumite lucruri esențiale. Sfaturi Essențiale, cum le-am numit. Regula ar fi îmbinarea clasicelor linii drepte și unghiuri ascuțite cu colțurile rotunjite la blaturi, dulapuri și alte obiecte de mobilier. Ele dau o notă de confort și siguranță, și da, armonizează. Un decor personalizat, arta de care trebuie să ne înconjurăm, un loc doar al tău atât de necesar în spațiul casnic, culoare și contrast, toate sunt lucruri pe care le recomandăm cu ardoare. Vă invit să aflați mai multe de la cele 2 întâlniri ale cursului Spații Fericite Design pentru o stare de bine, din Noiembrie, de la Fundația Calea Victoriei.

Ce se află acum pe moodboardul tău?
Un colaj cu tapetul Artemis de la House of Hackney, Londra. Utilizat în 3 ipostaze diferite: boem, exotic și clasic. O dovadă că în domeniul nostru, poți face magie din orice. De aici vine frumusețea designului, nu?

Ce este neuroarhitectura și cum ne afectează la nivel senzorial şi psihologic

 

Vă invităm să aflați mai multe la cursul „Spații Fericite. Design pentru o stare de bine”, ținut de Ana Stear din 26 noiembrie, la Fundația Calea Victoriei.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter