Câştigătorii Premiilor Uniter 2010

De Nicoleta Galeteanu, pe

„Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi”, în regia lui Victor Ioan Frunză, este cel mai bun spectacol al anului 2009, primind astfel cea mai importantă distincţie a Galei Premiilor Uniter 2010.
Spectacolul, jucat pe scena Teatrului Maghiar „Csiky Gergely” din Timişoara, a fost desemnat luni seară în cadrul celei mai importante Festivităţi de premiere a artei teatrale, desfăşurată luni seară la sediul televiziunii TVR 1.

Premii importante au primit şi actorii Virginia Mirea şi George Mihăiţă, care au fost desemnaţi cei mai buni actori în roluri principale, pentru interpretările de excepţie din acelaşi spectacol al lui Alexandru Tocilescu, „Casa Zoikai”, pus în scenă la Teatrul de Comedie din Bucureşti.  
 
Trofeele pentru categoria „cei mai buni actori în rol secundar” au fost acordate, de asemenea, unui singur spectacol.  
Astfel, rolurile făcute de Ana Ciontea şi Vlad Ivanov, în spectacolul „Un duel”, de la Teatrului Naţional din Bucureşti, au adus actorilor aceeaşi recunoaştere binemeritată.  
 
Premiul Uniter pentru regie au fost acordat lui Alexandru Dabija, pentru „Pyramus & Thisbe 4 you – pus în scenă la Teatrul Odeon -, iar cea mai bună scenografie a fost realizată de Iuliana Vâlsan, în spectacolul „Herr Paul, jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ.  
    
Gala premiilor Uniter a acordat şi un Premiu de Excelenţă, care a mers la echipa spectacolului „Faust”, de Silviu Purcărete, de la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu.  
Nu în ultimul rând, Crina Semciuc a primit trofeul de debut, pentru rolul Lena din spectacolul „Leonce şi Lena”, la Teatrul de Comedie din Bucureşti, iar spectacolul „Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre”, de Matei Vişniec şi regizat de Mihai Lungeanu, a fost votat cel mai bun spectacol radiofonic.
 
De asemenea, au fost acordate şi premii speciale, printre cei nominalizaţi fiind actorul Toni Grecu, pentru teatru de divertisment, George Marcu – pentru muzică de teatru -, Gigi Căciuleanu – pentru spectacol non-verbal -, iar „Jack, lunetistul”, regizat de Radu Macrinici a primit premiul special pentru cea mai bună piesă românească a anului.  

Foto: Mediafax

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter