Mirosuri care alungă muștele. Soluții naturale și ieftine!

De Adina Zamfir, pe Ultimul update Joi, 26 ianuarie 2023, 15:03

Muștele sunt atrase ca un magnet de mâncarea noastră și de resturile alimentare, dar există și mirosuri care alungă muștele. Încearcă soluțiile naturale, înainte să cumperi alte soluții cu substanțe chimice din comerț.

Cuprins

Vara, muștele devin sâcâitoare, ne bâzâie în permanență oriunde am fi, inclusiv la munte. Sunt imediat atrase de mirosurile de mâncare, mai ales de alimentele grase și dulci. Dar poți folosi diverse condimente, uleiuri parfumate și mirosuri care alungă muștele și te scapă de bâzâitul lor insistent.

Încearcă să ții muștele la distanță, să nu se așeze pe mâncarea ta, pe paharele cu suc sau în ceașca de cafea. Muștele pot transmite tot felul de virusuri și bacterii periculoase de la resturile alimentare și din gunoiale pe unde își caută de mâncare.

Plante care alungă muștele

Ulei de lavandă alaturi de ramuri de lavanda
Uleiul de lavandă alungă insectele dăunătoare

Poți planta la fereastra bucătăriei, în balcon sau în jurul casei, dacă stai la țară, câteva flori care alungă muștele prin parfumul lor amărui sau iute.

Busuioc

Tufele de busuioc sunt foarte parfumate și plăcute, mai ales când înfloresc abundent în luna iunie. Dar parfumul de busuioc nu este atractiv pentru muște sau pentru țânțari. Cultivă busuioc la bucătărie și prin curte și vei vedea că muștele vor ocoli zona respectivă.

Cimbru

La fel ca busuiocul, cimbru are un parfum anume când înflorește. Pentru noi este foarte plăcut, dar pentru muște, viespi sau țânțari acționează ca un repelent.

Mușcatele din genul pelargonium

Aceste plante sunt cele mai parfumate din familia mușcatelor. Pelargonium are un parfum intens, ușor amărui și mentolat. Nu doar florile miros, ci și frunzele plantelor. Mirosul lor ține muștele la distanță de balcon și de terasa ta.

Lavanda

Levănțica sau lavanda este cunoscută pentru proprietățile ei repelente. Deși are un parfum foarte plăcut pentru noi, pentru albine și fluturi, se pare că muștele sau țânțarii nu suportă mirosul de lavandă.

Menta

Deosebit de parfumată și revigorantă, menta ne ajută să scăpăm de insectele sâcâitoare vara. Caută un soi de mentă cât mai parfumată și cultivă-l în balcon sau în grădină. Este o plantă care crește bogat și nu este deloc pretențioasă.

Uleiuri esențiale care alungă muștele

Vara, în zilele foarte calde, când muștele nu îți mai dau pace, pregătește câteva boluri mici cu un amestec de apă și alcool în proporție de 3 la 1. În aceste boluri picură cel puțin 15 – 20 de picături de ulei esențial care ține muștele departe. Iată care sunt cele mai bune uleiuri esențiale:

  • Busuioc
  • Mentă
  • Lavandă
  • Lămâie
  • Citronella
  • Scorțișoară
  • Cuișoare

Condimente și alimente care țin muștele departe

castravete

Când pregătești un picnic sau vrei să iei masa în aer liber, pe terasă sau în curte, fii sigură că alimentele tale delicioase vor atrage și muștele. Dar poți folosi anumite condimente care le vor ține la distanță.

  • Usturoi
  • Piper
  • Felii proaspete de ceapă
  • Felii proaspete de lămâie
  • Felii proaspete de castravete
  • Oțet
  • Cuișoare
  • Scorțișoară

Capcane pentru muștele sâcâitoare

În comerț, poți găsi tot felul de soluții care alungă muștele, de la brățări impregnate cu substanțe repelente, la uleiuri și lumânări, difuzoare de arome sau de fum ori capcane cu substanțe chimice care acționează rapid și eficient. Cu toate acestea, substanțele pe care le emană pot fi iritante pentru oameni, dacă stai prea aproape de ele.

Acasă, poți face și tu câteva capcane pentru muștele care intră în bucătărie sau te sâcâie prin balcon. Iată câteva soluții eficiente.

Vin alb și detergent de vase lichid: combină cele două soluții într-un bol și pune-l pe un dulap la înălțime. Muștele vor fi atrase de mirosul dulceag și fructat al vinului, dar vor fi eliminate de detergent.

Oțet: stropește câteva picături de oțet pe ochiul încins de la aragaz, după ce ai stins focul. Oțetul ars degajă un miros care alungă muștele instantaneu.

Tămâie și frunze de nuc: pune într-un bol din sticlă rezistentă termic un bulgăraș de tămâie și frunze de nuc. Dă foc să ardă tămâia mocnit și să fumege odată cu frunzele de nuc. Mirosul este deosebit și schimbă aerul din încăpere. Dar cel mai mare avantaj este că alungă muștele și țânțarii imediat.

Alcool alb cu zahăr: amestecă alcool alb cu zahăr și câteva picături de ulei esențial de citronella. Zahărul va atrage muștele, dar alcoolul te va scăpa de ele.

Mălai cu miere și săpun: pregătește o soluție din săpun și apă caldă și înmoaie în ea mălai cu miere. Pune totul într-un bol în locul în care vin adesea muștele. Ele vor fi atrase de dulceața mierii, dar săpunul le va elimina din casă.  

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter