Academia care decernează Oscarurile, acuzată că ar fi intimidat prezentatorii altor gale

De Oana Savin, pe Ultimul update Marți, 15 ianuarie 2019, 15:27
Sindicatul Actorilor Americani îi acuză pe organizatorii galei Oscarurilor că încearcă să intimideze celebritățile pentru ca acestea să nu prezinte alte ceremonii de decernare de premii.

Sindicatul Actorilor (SAG-AFTRA) a acuzat Academia Americană de Arte și Științe Cinematografice de „metode de presiune neelegante”, într-o declarație fără precedent, anunță Reuters.

Astfel, Uniunea răspunde mai multor informații apărute la Hollywood, potrivit cărora Academia face presiuni asupra actorilor să nu apară sau să nu prezinte alte ceremonii în afara Oscarurilor ce urmează să fie decernate pe data de 24 februarie.

Comunicatul Sindicatului a fost făcut public în contextual în care Academia de Film încă nu are un prezentator oficial al galei, deși mai sunt doar șase săptămâni înaintea ceremoniei și este în căutarea unor celebrități care să atragă interesul spectatorilor.

Instituția care organizează gala Oscar încearcă să reorganizeze acest eveniment, după ce audiența ediției din 2018 a atins un minim istoric.

Sindicatul Actorilor, care organizează propria decernare de premii în Los Angeles, la 26 ianuarie, susține că a primit „multe reclamații” referitoare la presiunile exercitate de Academie și că a putut constata, în mod nemijlocit, „tentativele de a controla rețeaua de talente din domeniul galelor de premiere”.

Încercarea aparentă a Academiei de a-i împiedica pe membrii noștri să prezinte alte ceremonii de premiere este revoltătoare și inacceptabilă”, se mai arată în comunicat.

Actorii ar trebui să fie liberi să accepte orice ofertă de a participa la ceremoniile din cadrul industriei de cinema”, mai precizează comunicatul.

Mai mult, reprezentanții SAG au descris tacticile Academiei drept „intimidare în scopuri egoiste”.

Gala premiilor Oscar pare pregătită să se desfăşoare fără un prezentator desemnat, incident care a mai avut loc o singură dată în istoria de 91 de ani a premiilor, după ce actorul de comedie Kevin Hart s-a retras luna trecută, la două zile după ce fusese desemnat gazda ceremoniei, în urma unor mesaje homofobe de pe Twitter reintrate în atenţia publică.

Sursă foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter