VIRAL Un cuplu a făcut nunta într-un avion pentru a evita restricțiile pandemiei

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 25 mai 2021, 12:39

O nuntă atipică filmată într-un avion, de un cuplu din India, a devenit viral în mediul online în ultimele zile. La sfârșitul săptămânii trecute, un cuplu din sudul Indiei a decis să se căsătorească într-un avion, pentru a evita restricțiile impuse în contextul pandemiei de COVID-19. Nunta s-a desfășurat la bordul unui Boeing 737, care se deplasa din Madurai spre Bangladore, cu 160 de pasageri care nu au respectat măsurile sanitare anti-COVID-19.

 

„Un Boeing 737 a fost închiriat de o agenţie de voiaj pe 23 mai la Madurai pentru ca un grup de pasageri să facă un tur după nuntă. Clienţii au fost clar informaţi despre protocoalele sanitare şi li s-a refuzat orice activitate la bord”, a informat compania SpiceJet într-un comunicat, potrivit BBC.

Citeşte şi: Studiu: câinii pot detecta infecția cu coronavirus mai bine decât testele rapide

Autoritățile s-au sesizat cu privire la acest clip și vor deschide o anchetă. Evenimentul a stârnit indignare în condițiile în care, momentan, în India, numărul persoanelor care fac COVID-19 și mor din această cauza crește alarmant. Al doilea val de COVID-19 a ucis peste 300.000 de persoane din India, iar experții sunt de părere că cifrele ar fi, în realitate, chiar mai mari.

Foto – Twitter

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter