Mesajul lui Volodimir Zelenski la o lună de când a început războiul: ″Întâlniţi-vă în pieţe, pe străzi, arătaţi-vă şi faceţi-vă auziţi!”

De Unica.ro, pe

Volodimir Zelenski a transmis un mesaj în limba engleză întregii lumi, la o lună de când a început războiului dintre Rusia și Ucraina. Președintele ucrainean le cere oamenilor să iasă în stradă, în semn de protest.

Volodimir Zelenski a transmis în noaptea de miercuri spre joi un mesaj cutremurător întregii lumi. La o lună de când Rusia a început invazia în Ucraina, președintele ucrainean le cere tuturor să iasă în stradă și să proteste împotriva războiului.

Războiul Rusiei nu este doar războiul împotriva Ucrainei. Are un înţeles mult mai larg. Rusia a început războiul împotriva libertăţii. Rusia încearcă să înfrângă libertatea tuturor oamenilor din Europa. Tuturor oamenilor din lume. A încercat să arate că doar forţa brută şi crudă contează. Lumea trebuie să oprească Rusia. Lumea trebuie să oprească războiul. Mulțumesc tuturor celor care acționează în sprijinul Ucrainei. În sprijinul libertății. Dar războiul continuă. Actele de teroare împotriva oamenilor pașnici continuă, a spus acesta.

Mesajul lui Volodimir Zelenski la o lună de când a început războiul: ″Întâlniţi-vă în pieţe, pe străzi, arătaţi-vă şi faceţi-vă auziţi!”

Totodată, Volodimir Zelenski a făcut un apel către întreaga lume și le-a crut oamenilor să iasă în stradă.

Deja o lună. Atât de mult. Mi se frânge inima, sunt frânte inimile tuturor ucrainenilor şi ale tuturor oamenilor liberi de pe planetă. De aceea, vă rog, fiți împotriva războiului!

Exprimaţi-vă, manifestaţi-vă din birourile voastre, din casele voastre, din şcolile şi universităţile voastre, manifestaţi în numele păcii!

Ieşiţi în pieţe, pe străzi. Faceţi-vă văzuţi şi auziţi. Spuneţi că oamenii contează, libertatea contează, oamenii contează, pacea contează. Ucraina contează, a transmis președintele Ucrainei.

Într-un alt mesaj video, Volodimir Zelenski a vorbit despre faptele înspăimântătoare pe care le fac rușii în Ucraina și a susținut că țara sa nu a amenințat niciodată securitatea Rusiei.

Trupele ruseşti ne distrug oraşele. Ucid civili fără discriminare. Violează femei. Răpesc copii. Trag în refugiaţi. Capturează convoaie umanitare. Sunt implicaţi în jafuri. Dau foc la muzee, aruncă în aer şcoli şi spitale. Ţinta pentru ei sunt universităţile, cartierele rezidenţiale… Orice! Trupele ruseşti nu cunosc limitele răului, a transmis liderul de la Kiev.

Ce mesaj a transmis și Olena Zelenska la o lună de la începerea războiului

Olena Zelenska, prima doamnă a Ucrainei, a transmis un mesaj emoționant la o lună de când țara sa încearcă să reziste atacurilor armatei ruse. Aceasta a amintit de civilii morți în bombardamente, precum și de cei care duc o luptă aprigă pentru supraviețuire în subsolurile din orașele asediate.

Acum exact o lună ne-au trezit sunetele exploziilor care nu s-au oprit de atunci. Ne-am trezit într-o realitate diferită în care războiul a intrat în casele noastre. Timpul zboară altfel în război. Am îmbătrânit cu zece ani. Am învăţat să diferenţiem sunetele artileriei care sosesc în timpul bombardamentelor. Nu ne-am confruntat doar cu un agresor rus, ci am întâlnit criminali de război care ucid civili în mod deliberat.

Ei ucid copii – 121 de copii morţi – 121 de răni în inimile noastre care nu se vor vindeca niciodată. Civilii ucişi de bombardamentele inamicilor zac în gropile comune de la Mariupol, Irpen, în curţile propriilor noastre case. Sute de mii de oameni ai noştri sunt lipsiţi de orice mijloc de comunicare de către inamic – în subsolurile regiunilor Mariupil, Kiev şi Harkov.

Citește și: Actorul Mihai Călin, gazdă pentru o familie din Ucraina

Bianca Drăgușanu, intervenție estetică neașteptată. Ce și-a făcut de data aceasta.”Frumusțea presupune sacrificii”

Ce au făcut refugiații din Ucraina cu mâncarea primită de la voluntarii din Gara de Nord

Ce glumă a făcut Volodimir Zelenski în timpul unei conferințe de presă. Momentul s-a viralizat instant

Prima doamnă a Ucrainei: Cât timp trăim, există întotdeauna acel „încă”

De asemenea, Olena Zelenska a vorbit despre viața în război a supraviețuitorilor, precum și de forța poporului ucrainean de a face față unei astfel de provocări.

Treisprezece spitale distruse şi 246 de spitale bombardate reprezintă de asemenea vieţile cuiva cărora le-a fost luat dreptul de a primi tratamentul necesar. Şase medici au fost ucişi, iar şaisprezece au fost răniţi.

Totuşi, medicii noştri continuă să salveze vieţi chiar şi în aceste condiţii dure. Şi peste 15.000 de bebeluşi s-au născut în subsolurile spitalelor. Două sute nouăzeci şi unu de şcoli au fost avariate sau demolate. Cu toate astea, copiii noştri învaţă în adăposturi pentru că vor avea nevoie de cunoştinţe în viaţa lor paşnică, pe care, fără îndoială, o vor avea în curând. Cât timp trăim, există întotdeauna acel „încă”. Atât timp cât vom trăi, putem reconstrui ceea ce a fost distrus; putem vindeca suferinţa şi să devenim versiuni mai bune şi mai puternice ale noastre. Aşa că, trebuie să trăim!

Luna aceasta am descoperit ceva despre noi. Am învăţat cum ne unim într-o clipă şi să ripostăm. Cât de altruist ajutăm şi împărtăşim puţinul pe care îl avem. Că nu renunţăm niciodată. Am dovedit cât de mult ne iubim familiile şi prietenii. Cât de mult preţuim oraşele şi străzile noastre iubite. Cu câtă pasiune ne iubim ţara. Şi că toţi suntem ucraineni – indiferent de regiune, naţionalitate sau limbă.

Soția lui Volodimir Zelenski a mulțumit întregii lumi pentru ajutorul acordat refugiaților

Prima doamnă a Ucrainei a mulțumit atât poporului său pentru că luptă să salveze Ucraina, cât și întregii lumi pentru ajutorul acordat ucrainenilor care a au fugit din calea războiului.

Vreau să mă înclin în faţa voastră tuturor – indiferent dacă purtaţi în prezent o armă sau un copil. Pentru că voi sunteţi cei care salvaţi Ucraina şi întreaga Lume: acest război este la marginea Europei.

Mulţumesc lumii şi Europei, care înţelege asta şi au devenit gardieni pentru femeile şi copiii moştri. Încă auzim exploziile la ferestrele noastre. Dar curând, ele vor deveni focuri de artificii victorioase, a mai transmis Olena Zelenska, potrivit news.ro.

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter