Adrian Asoltanie, trainer financiar, despre regulile de bază în investiții

De Adrian Asoltanie, pe
Aproximativ 80% dintre persoanele care vin la cursurile mele de educație financiară din companii sunt femei. Noi, bărbații, le știm deja pe toate (în capul nostru), de aceea și facem atât de multe prostii financiare.

Am observat în ultima perioadă un interes feminin mai mare pentru zona de investiții. Asta e foarte bine, pentru că investitorii gândesc altfel. E mare nevoie de asta într-o țară în care doar 0,4% (!!!) din bugetul unei familii este alocat investițiilor, adică viitorului.

De ce investim?

Primul pas este să stabilim DE CE investim? De ce să ne batem capul cu cifre, grafice și analize? De ce să urmărim știri economice când e mai plăcut can-canul și „reality show-ul“? Investițiile au o probă eliminatory, pe care nu toată lumea este dispusă s-o depășească: economisirea. Ai găsit vreodată, într-o haină sau o poșetă mai veche, o hârtie de 100 de lei uitată? Cum te-ai simțit? Pun pariu că a fost o surpriză plăcută, ca un mic moment de Crăciun. Ei bine, asta este economisirea – să-ți faci surprize viitoare punând bani prin conturi sau plicuri. Fiecare 100 de lei economisiți sunt un cadou pe care îl faci viitorului tău.

Ei bine, când investești e ca și când ai găsi în buzunarul sau în contul tău 120 sau 150 de lei, deși puseseși doar 100. Bucuria va fi mult mai mare și îți vei mulțumi singură pentru înțelepciune și viziune. {tii cum se așterne zăpada de un metru? Fulg cu fulg. Așa e și cu investițiile: pic cu pic, pe termen lung.

Cine ești din perspectivă financiară?

Al doilea pas este să înțelegi cine ești. Din punctul de vedere al perspectivei financiare, oamenii se pot împărți, simplist, în două categorii: consumatori și investitori. Consumatorii se concentrează pe momentul prezent, pe plăcerea de acum. Asta face ca majoritatea resurselor lor (bani, timp, energie) să se consume în trăirea clipei. Convingerile de tipul „trăiește-ți viața…“, „dacă nu acum, atunci când…“, „merit și eu…“ merg mână în mână cu cumpărăturile de impuls și deciziile financiare pe termen scurt.

De cealaltă parte, mintea de investitor este concentrată pe creștere viitoare, pe dezvoltare. Deciziile sunt luate mai chibzuit, pe termen mai lung. Asta face mai ușoară economisirea și renunțarea la micile plăceri în anticiparea unor recompense viitoare mai consistente. Dacă un consumator este ghidat de obținerea stării de bine și de plăcere, un investitor este condus de obținerea valorii maxime. Evident că soluția este echilibrul, așa încât haideți să vedem cum abordăm corect investițiile.

Cunoaște-ți și respectă-ți limitele

Înainte de orice decizie de investiții, ar trebui să-ți faci un profil de investitor care să-ți arate care e reacția ta la risc și nivelul de experiență. Poți descărca gratuit chestionarul de investitor de pe www.adrian.asoltanie.com/gratuit. Vei descoperi astfel că ești într-una dintre cele patru categorii: Precaut, Echilibrat, Dinamic sau Strategic.

Un investitor Precaut are puțină experiență și educație investițională, a cunoscut doar depozite bancare și nu a încercat alte instrumente de investiții. El se teme de risc și trebuie neapărat să-și înțeleagă limitele, pentru că cei mai mulți bani îi pierd investitorii fără experiență, care se bagă în combinații pe care nu le înțeleg și nu le controlează. Ei sunt influențați ușor de prieteni și colegi, de povești frumoase cu câștiguri fabuloase și ajung să-și piardă economiile în fața unor investitori dinamici sau strategici.

Pe măsură ce capeți mai multă educație și experiență, crește și toleranța la risc. Vei avansa către statutul de Echilibrat sau Dinamic. Vei putea să înțelegi și să încerci instrumente noi. Iată câteva variante de portofolii în funcție de profilul de investitor. Acestea nu constituie recomandări de investiții. Apelați la serviciile unor brokeri specializați înainte de orice decizie de investiții.

Tipuri de investitori

Investitorul Precaut – caută investiții mai sigure, fără variații majore

25% cash + 55% titluri de stat / obligațiuni + 20% acțiuni

Investitor Echilibrat – suportă variații minore ale portofoliului, caută creșteri moderate

10% cash + 40% titluri de stat / obligațiuni + 50% acțiuni

Investitorul Dinamic – înțelege instrumentele financiare, nu are nevoie pe termen scurt de sumele investite, suportă variații mai mari ale portofoliului

5% cash + 25% titluri de stat / obligațiuni + 70% acțiuni

Investitorul Strategic – alocă timp constant gestionării investițiilor, se educă permanent, urmărește activ obținerea de randamente superioare și are o mare toleranță la fluctuațiile portofoliului.

5% cash + 15% titluri de stat / obligațiuni + 80% acțiuni

Oricine poate investi

Foarte puțini oameni se regăsesc cu adevărat în categoria investitorilor strategici. Noi, muritorii de rând, avem la dispoziție însă niște instrumente simple și diversificate, pe care le putem folosi: fondurile mutuale. Le găsiți la majoritatea băncilor mari, pot fi alimentate cu sume lunare începând chiar și de la 50 de lei și oferă randamente anuale medii între 2 și 11%, în funcție de conținut și risc. Le folosesc și eu personal și le recomand mai ales la începutul experienței de investitor, pentru că sunt diversificate, administrate profesionist și lichide – le puteți transforma în cash în câteva zile în caz de nevoie.

în funcție de risc există fonduri de obligațiuni – cu risc și randamente reduse, fonduri de acțiuni – mai dinamice, dar și mai riscante, și fonduri mixte, mai echilibrate. în funcție de zonă există fonduri cu expunere locală pe piața din România sau pe piețe internaționale (Europa, SUA, Asia…). în funcție de valută, există fonduri în lei, euro sau dolari. Nu vă complicați inutil la început. Căutați la banca cu care lucrați unu-două fonduri potrivite profilului de investitor și alimentați-le constant. Startul, experiența și mindsetul de investitor sunt câștiguri mult mai valoroase decât cele câteva procente din primii doi ani.

Un alt beneficiu important este că investiția în fonduri mutuale se poate automatiza, adică o sumă mică de bani să treacă lunar din salariu în unități de fond și asta ajută mult persoanele mai puțin disciplinate sau organizate. Evident, orice investiție trebuie documentată serios înainte și poate fluctua în timp. De aceea durata recomandată este de peste cinci ani, pentru a permite recuperarea unor scăderi temporare.

Câteva reguli de bază în investiții

  • Investiți doar banii pe care vă permiteți să-i pierdeți – poate 200–300 lei, pe care oricum îi cheltuiați lunar pe fleacuri.
  • Investiți doar după ce ați scăpat de datorii, altminteri veți câștiga 5-6% din investiții în timp ce datorați 20–25% dobândă la cardul de credit.
  • Dacă sunteți în primii ani ai unui credit ipotecar, cea mai bună investiție este plata anticipată cu reducerea DURATEI. Veți obține randamente de 200-300% prin reducerea dobânzii totale.
  • Toate investițiile fluctuează odată cu economia – însă dacă ați ales un fond diversificat cu un administrator profesionist, aveți răbdare să-și revină piaț Investitorii experimentați chiar profită de perioadele de scădere pentru a cumpăra mai ieftin.
  • Educați-vă în acest fel vă creșteți înțelegerea investițiilor și toleranța la risc.

Text de Adrian Asoltanie,  trainer, speaker și antreprenor educație financiară

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter