Horoscop Saturnia VIDEO: Ce şanse are Cezar Ouatu să câştige la Eurovision 2013?

De Saturnia, pe

Saturnia ştie tot ce mişcă printre stele, fie ele pe cer sau pe pământ. De la zodii, la vedete, Saturnia analizează lumea mondenă din punct de vedere astral. Saturnia: Cezar Ouatu are tot cam atâtea şanse să câştige la Eurovision, câte are Cristian Tudor Popescu să poarte rochia aleasă pentru finală.
Cezar Ouatu a cam auzit toate glumele legate de numele său şi de vocea de contratenor. Gata, astrele s-au plictisit să-l ironizeze şi să-l supună la tot felul de situaţii penibile. Doar că Cezar Ouatu insistă şi va purta diseară o….rochie. S-a şi epilat pentru această ocazie.
Oricât aş încerca să nu-l citez pe jurnalistul Cristian Tudor Popescu în această privinţă, nu mă pot abţine. Iar acum, de când am cercetat harta astrală şi ştiu cu cine concurează Cezar Ouatu în finala Eurovision, nu ne mai putem ascunde de adevăr.
Justificând micile sau marile răutăţi prin lipsa sa de „inimă”, Cristian Tudor Popescu nu l-a tratat cu mănuşi pe pretendentul nostru la titlul de star inconstestabil al Europei şi l-a acuzat că „se încordează în fălci şi extrage de undeva din zona tirodei un soi de triluri de bibiloi sugrumat”. A pomenit şi ceva de ouă şi ouat, dar am promis că lăsăm glumele de acest gen pentru steluţele din cer.
Citeste si Horoscop Saturnia: De ce s-ar potrivi Iulia Vântur mai degrabă cu Suleyman Magnificul, decât cu Salman Khan

Ce au românii de asociază Eurovision-ul cu vocile masculine subţiri ?

Lăsând la o parte pasiunea românilor care votează la Eurovision pentru texte pseudo-retardate, cu accent dubios ruso-danubiano-pontic şi ţinute de-a dreptul dezastruoase (să ne amintim de Sanda Ladoşi în 2004), noi mai avem ceva şi cu bărbaţii cu voci subţiri.


Dacă v-aţi revenit după exemplul de mai sus, revin: ce avem cu vocile subţiri masculine şi de ce avem impresia că ne ajută să câştigăm ceva la concursuri internaţionale? Vă amintiţi de Tornero?

Cum nici părul Sandei Ladoşi, nici pantalonii kaki şi vulcanii noroioşi ai Monicăi Anghel, nici trilurile lui Mihai Trăistariu în costum de căpătat nu ne-au adus o victorie la Eurovision, am ajuns în anul de graţie 2013.
Surpriză, un alt contratenor, pe numele lui din buletin: Cezar Ouatu. Cu piesa asta, interpretată aşa (bine, în finala de la Malmo, Suedia va purta o rochie, va fi, cu siguranţă inedit).

În concluzie, singura apariţie relativ masculină, care emana putere, convingere şi avea şi ceva şanse datorită contextului politico-geografic a fost Monica Anghel, în pantalonii ei army. Dar asta a fost demult.
Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.
Citeşte mai departe şi află ce spun astrele despre şansele lui Cezar Ouatu de a câştiga finala Eurovision 2013 de la Malmo, Suedia, pe pagina următoare!
 
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter