Marcel Pavel, dezamăgit de România la Eurovision: „Atâta s-a putut?!”

De Oana Savin, pe Ultimul update Vineri, 12 mai 2023, 17:02

Marcel Pavel se află printre persoanele publice care au ales să vorbească despre eșecul României în semifinala Eurovision 2023, după ce Theodor Andrei nu s-a calificat în marea finală a concursului. Artistul a criticat Televiziunea Română, dar și pe cei care au ales piesa „D.G.T” să reprezinte țara noastră la Liverpool.

Tânărul solist nu a reușit să convingă piblicul să îl voteze, iar piesa a fost criticată de mulți internauți, dar și de vedete precum Mihai Tăristariu sau Dan Negru. O altă persoană dezamăgită de rezultat este Marcel Pavel, care insinuează că publicul nu ar fi avut putere totală de decizie.

Marcel Pavel, despre eșecul României la Eurovision 2023

Îndrăgitul cântăreț spune că Eurovision a devenit un concurs nonconformist, în care participanții nu mai sunt interesați să performeze pe scenă cât să se etaleze.

„Sunt dezamăgit total! Nu știu cine a decis o asemenea alegere și cu ce scop. Nu cred că a făcut-o publicul sau dacă a făcut-o, e doar o mică parte din el. Ce putem spune acum, după: Celebrele spuse de altădată, Atâta s-a putut?!”, a declarat Marcel Pavel pentru Impact.

„Respect părerea oricui, dar în acest caz, repet, sunt dezamăgit. Nu mi-a plăcut deloc! Oricum, după mine, Eurovision nu mai e de multă vreme un concurs de compoziții muzicale, ci unul nonconformist, de etalare a cu totul altceva decât s-a dorit cândva”, a explicat artistul.

Citește și: România a ratat calificarea în finala Eurovision 2023. Theodor Andrei nu a impresionat în cea de-a doua semifinală / UPDATE

Citește și: Reacții dure după ratarea calificării României în finala Eurovision 2023. Mihai Trăistariu: „Un show mai prost ca în finala românească”

Citește și: Cine este Hannah Waddingham, gazda Eurovision 2023. Are 48 de ani și a jucat în Game of Thrones

Citește și: Theodor Andrei, apariție extravagantă! Reprezentantul României la Eurovision 2023 a uimit la ceremonia „Turquoise Carpet”

Care sunt cele 10 țări care s-au calificat în finala Eurovision 2023

În semifinala de joi, 11 mai, au luptat pentru calificare 16 țări, printre care și România. Dacă Moldova a reușit să se califice în prima semifinală, România nu a ajuns, din păcate, în primele 10 țări cu cele mai mari punctaje.

Țările care au trecut mai departe, în finala Eurovision Song Contest 2023, după cea ce a doua semifinală sunt:

  • Albania
  • Cipru
  • Estonia
  • Belgia
  • Austria
  • Lituania
  • Polonia
  • Australia
  • Armenia
  • Slovenia

După ce Theodor Andrei nu a reușit să ducă țara în finala celui mai mare concurs de muzică din Europa, mai multe vedete au criticat alegerea piesei pentru această competiție. Printre acestea s-au numărat Mihai Trăistariu și Dan Negru.

„Deci TVR experimentează în continuare, trimițând un copil necopt la Eurovision. Au mai făcut greșeala asta. Așa se întâmplă când schimbi echipa Eurovision mereu! Fiecare nou șef pe Eurovision… vine cu aceleași și aceleași greșeli. Când abia învață din greșeli și totul ar merge spre bine, este schimbată echipa. Și o luăm de la zero cu fix aceleași greșeli! După 50 de ani, TVR încă mai lasă Eurovision-ul românesc să fie câștigat LA PLESNEALĂ… de oricine. Și iată ce catastrofe se întâmplă”, a scris Trăistariu pe rețelele de socializare.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Marcel Pavel

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter