Horoscop Saturnia : Ce vedete s-ar potrivi în funcţie de zodie

De Saturnia, pe

Saturnia ştie tot ce mişcă printre stele, fie ele pe cer sau pe pământ. De la zodii, la vedete, Saturnia analizează lumea mondenă din punct de vedere astral. Iată ce vedete s-ar putea combina în următoarea perioadă, potrivit astrelor şi, mai ales, Saturniei.
După ce vedetele din România au intrat într-o adevărată vrie, cu Teo care a divorţat, Nicoleta Luciu, care aproape a fost geloasă, Andreea Mantea şi Ştefan Stan care s-au certat la spital, Bianca Drăguşanu care s-a împăcat cu Cristea, s-a despărţiti de Cristea şi acum se pozează cu Victor Slav, în al nouălea cer al iubirii, a venit rândul şi altor celebrităţi de la noi să scapere inimioare.

În contextul în care azi este Ziua Îndrăgostiţilor şi Papa a anunţat că demisionează, vă propun o analiză a viitoarelor relaţii din showbiz-ul autohton, după astre şi numerele de pe tricou.

Ilinca Vandici şi Cătălin Botezatu

 
Prinşi mai mult sau mai puţin în fapt de tabloidele din România, Ilinca Vandici şi Cătălin Botezatu nu prea au loc de întors.
Cei doi posibili porumbei s-ar putea să ne onoreze cu declaraţii de iubire veşnică acum, în luna amorului neţărmurit şi a revenirii unor show-uri ca Burlacul sau CanCan.
În plus, el este un săgetător dominat de jupiter şi de soare, de aceea îi place mereu să aibă o femeie frumoasă lângă el, în timp ce Ilinca Vandici este născută în zodia gemeni, ceea ce înseamnă că poate profita de surplusul lui de celebritate pentru a-şi promova propriile interese (sau emisiuni).
Citeste si Horoscop Saturnia: Ce zic astrele despre Andreea Mantea şi Ştefan Stan

Smiley şi Sore

 
Sore Mihalache apare cam des în peisajul plin de cai verzi pe pereţi al lui Smiley. Sub pretextul că lucrează împreună şi că proiectele muzicale comune îi surprind noaptea târziu, în studio, cei doi au început să fie nedespărţiţi.
Dacă aproprierea dintre cele două vedete era doar un semn de prietenie şi de respect colegial cât timp Smiley era „bărbat la casa lui” cu Laura Cosoi, acum, Sore are cale liberă să îi cânte despre orice fel de cai (verzi, pe pereţi, pe capota maşinii, pe bancheta din spate, sub duş) vrea ea.
Sore Mihalache, starul din serialul Pariu cu viaţa, nu este la prima astfel de posibilă ciocnirea planetară. Ea a fost surprinsă acum câţiva ani cu percuţionistul trupei Sistem, care tocmai ieşea dintr-un divorţ. Deja-vu? Astrele indică o potrivire de zodie, având în vedere că Smiley este leu, iar Sore s-a născut sub semnul senzual al scorpionului.
Citeşte mai departe şi află ce alte cupluri celebre şi-ar putea face apariţia de Valentine’s Day ca ciupercile după ploaie, pe pagina următoare!
 
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter