14 vedete şi animalele lor de companie

De Diana Sorescu, pe Ultimul update Joi, 25 martie 2021, 14:05

Să fii vedetă nu-i uşor deloc. Ore interminabile de filmări, un program instabil, nopţi pierdute pe scenă sau în faţa camerelor, o viaţă agitată mutată cu totul într-un…

…geamantan. Casa poţi să numeşti orice cameră de hotel din lume, familie – personalul care-ţi aduce micul dejun. Şi atunci ai nevoie de cineva care să te iubească necondiţionat: un căţel!
Şi pentru că viaţa li se scurge între platourile de filmare, aeroporturi şi platourile emisiunilor de televiziune, vedetele şi-au achiziţionat ca prieteni câini. Atât celebrităţile de la noi, cât şi cele de la Hollywood s-au îndrăgostit de rasele toy precum maltipoo, pomeranian, fox terrier, shih tzu, yorkshire terrier ori bichon.
Căţeluşii sunt veseli, extrem de pufoşi şi jucăuşi şi, cel mai important, sunt de statură foarte mică deci încap perfect în genţile Vuitton!

Dragostea vedetelor pentru căţei

Bianca Drăguşanu o are pe Jolie, Mircea Solcanu pe de micuţul yorkshire Rich, Laura Cosoi îl adoră pe Jazz, iar primul „copil” al Andreei Bănică a fost Nino, un căţeluş haios şi năzdrăvan.După cum se pare, vedetele noastre şi-au concentrat dragostea spre „jucăriile” vii de care care nu se despart aproape niciodată, altfel nu s-ar explica de ce paparazii îi surprind mereu cu patrupedele în braţe peste tot.

Celebrităţi internaţionale şi câinii lor

Faimoasele de peste Ocean îşi iubesc atât de mult căţeluşii încât îi consideră parte din familie, ba mai mult, le-au construit căsuţe şi hăinuţe personalizate. Cel mai elocvent exemplu în aceste sens este moştenitoarea imperiului Hilton: Paris are 17 căţei de talie mică pe care îi consideră copilaşii ei. Pentru ei a lansat o linie vestimentară canină şi a scris şi o carte, dedicată celui mai adulat patruped dintre cei 17, Tinkerbell. În plus, aceştia locuiesc într-o vilă specială pe care vedeta a cumpărat-o special pentru ei.
Şi Miley Cyrus o iubeşte la nebunie pe Sofie, pomeranianul alb şi pufos pe care îl poartă peste tot. Îndrăgostite de toy dogs sunt şi Blake Lively care o are pe căţeluşa Penny, Nicole Richie de Cleopatra sau Miranda Kerr de „băiatul” ei, Frankie. (Orlando, ce zici de asta?).
Orice rasă ar fi, oricât de mari sau de lăţoşi, de energici sau boemi, căţeii sunt o adevărată binecuvântare. Te iubesc necondiţionat, te relaxează şi binedispun, te ajută să treci mai uşor peste griji şi oboseală.
Ţie ce rasă ţi-ar plăcea? Eşti de acord cu vedetele care-şi poartă căţeluşii în geantă, peste tot unde merg? Admiră în Galeria Foto de mai jos micuţele animale de companie ale vedetelor!

Dacă vrei un câine de talie mică, amuzant și jucăuș, citește tot ce trebuie să știi despre rasa Pug, Pomeranian, Shih Tzu, Bichon Maltez sau Yorkshire Terrier!

Foto: Hepta, arhiva Ringier

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter