Monica şi Irinel – declaraţiile publice de-a lungul anilor

De Adina Radu, pe

Cel mai faimos cuplu din showbiz-ul românesc, Moni şi Iri au fost, timp de cinci ani, un veşnic subiect de discuţie pentru toată lumea, şi datorită apariţiilor publice dar…
 …şi din cauza declaraţiilor lor surprinzătoare.

Citeşte în continuare care au fost cele mai interesante, şocante sau doar reprezentative declaraţii ale cuplului de la Izvorani.

Nunta ca în poveşti din 2005, cu al doilea burlac din showbiz-ul autohton şi, în plus, şi miliardar, a convins-o pe Moni că este cea mai potrivită soţie pentru Iri, iar Iri fireşte, „cea mai bună alegere ca soţ”. Dacă ultima oară nu i-a ieşit testul cu poligraful, asta nu mai trebuie verificată.

Monica versus Porche

Însă ispitele în viaţa liniştită şi fericită a familiei Columbeanu au început să apară. Dar şi iubirea lor pare să fie pusă la îndoială.

Irinel însă ne-a asigurat că iubirea lor este la aceeaşi intensitate ca în prima zi.

„Monica este o combinaţie de Ferrari cu Porsche. Are peste 500 de cai putere şi demarează foarte repede”, a explicat acesta în termeni tehnici iubirea sa pentru Moni.

O ceartă, două certuri…

Sătul de escapadele ei, până la urmă rinel nu s-a putut abţine să nu contabilizeze certurile din familie.  

„Nu ştiu când ne-am certat prima dată, nu ştiu nici când ne-am certat ultima dată, dar nici nu pot să zic că nu ne-am certat deloc”, a declarat acesta într-o emisiune TV.

Declaraţii „by” Monica Columnbeanu, de 3000 de euro

Gogonate sau nu, declaraţiile acesteia sunt cotate la 3.000 de euro per declaraţie. Dar soţia din Izvorani nu oferă oricui privilegiul să plătească aceşti banii. Cu soţul său, de exemplu, preferă varianta prin mesaje. 

„Sunt invitată la televiziuni unde mi se oferă sume importante de bani pentru orice declaraţie pe care o fac. Îmi va fi bine indiferent ce se va întâmpla”, spunea Moni în timpul unui alt scandal în care cuplul a fost pe prima pagină a ziarelor.
 Cât despre veridicitatea acestora, cel puţin în cazul Monicăi, detectorul de minciuni a demonstrat că îi place să umble cu minciuna.

„Chestiunile pasagere” ale lui Iri

Însă lucrurile nu păreau să stea pe roze în familia Columbeanu. Iri a pândit momentul, Moni călătorind în America, şi şi-a făcut de cap cu două domnişoare, cu care, din jacuzzi, a intrat direct într-un mega scandal sexual.

Aflate faţă în faţă, Moni şi „chestiunile pasagere” au crescut ratingul emisiunii „Acces Direct” cât n-a reuşit să facă Mădălin Ionescu în toată cariera lui.

Iri ar trebui să fie mai atent la camerele ascunse

Moni nu şi-a mai putut stăpâni tristeţea şi a recunoscut, oftând, că momentul prin care trece este unul delicat.

„…dar nu cel mai greu! Cum ar fi să mă împiedic de toate aceste accesorii care apar din când în când?”, s-a mobilizat numaidecât Monica , ţinând să îl sfătuiască pe soţul infidel „să fie mai atent data viitoare”, când îşi alege compania.

„Viaţa mea de familie este stranie”

Modelul declarat că îi lipseşte fericirea şi că bărbaţii nu o mai interesează. „În acest moment nu mă intereseaza bărbaţii. Acum mă interesează mai mult femeile frumoase”, a şocat Moni din nou.

Foto: Arhivă Ringier

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter