Theo Rose, peripeție în mall. Artista a mers să vadă filmul „Taximetriști” și a auzit cum era bârfită: „Mi-a luat toată viața la rând” / Video

De Oana Savin, pe Ultimul update Joi, 26 ianuarie 2023, 17:46

Theo Rose a avut parte de o adevărată peripeție în mall, când a mers să vadă filmul „Taximetriști”. Artista tocmai ieșise de la cinema când a auzit cum două persoane vorbeau despre ea și iubitul ei, Anghel Damian.

Cântăreața a povestit întreaga aventură pe pagina sa de Instagram.

Theo Rose, bârfită la mall

Theo Rose și Anghel Damian au fost să vizioneze filmul „Taximetriști” care rulează în prezent în cinematografele din România. Cei doi s-au bucurat din plin de momentele petrecute împreună, însă au avut parte și de o mică aventură.

În timp ce mergea spre ieșire, Theo Rose a văzut trei persoane care se uitau la panourile publicitare, pe care apărea ea, făcând reclamă la o cunoscută firmă de bijuterii. Acela a fost momentul în care artista a ales să fie atentă la ce se vorbește, intuind că ea se află în centrul discuției.

„E tare rău, mergeți că o să râdeți. O să am toată viața mea o amintire legată de filmul ăsta (n.r. Taximetriștii)”, a afirmat Theo Rose pe Instagram.

CONȚINUT VIDEO UNICA

„Am fost cu Anghel. Eram bucuroși că a fost filmul bun. Știi că sunt în Băneasa panourile alea pe care rulează campania. Treci pe lângă mai multe panouri din alea unde apar eu cu videoclipul ăla cu prosopul în cap. Și în fața mea un grup de trei oameni, o doamnă cu doi domni trecuți de 45 de ani. Ea cu geantă scumpă și ei îmbrăcați așa. Unul din ei s-a uitat așa mai insistent la panoul ăla. Am zis să fiu atentă că sigur zice ceva”, a povestit cântăreața Theo Rose.

Citește și: Theo Rose și Anghel Damian au dezvăluit sexul copilului: „De data asta aflați de la noi” / Video spectaculos

Citește și: Theo Rose, despre separarea de Alex Leonte și cum a ajuns jurat la Vocea României: „Pe lângă mine am oameni care mă vând”

„Mi-a luat toată viața la rând”

Theo Rose și Anghel Damian au ales să meargă în spatele micului grup pentru a auzi ce vorbesc.

„Mergeam în spatele lor, la distanță de vreun metru, dar eu oricum eram atentă acolo că era sigură discuția despre mine. Omul a întrebat politicos. „Cine e fata asta?” Și a început ea: ”Asta? Stai că îți spun eu cine e asta”. Mi-a luat toată viața la rând”, a continuat artista.

„Zicea de Anghel – ăsta cu care e ea acum e regizor, joacă în Clanul, e pe la Vocea României. E cu regizorul acum. Regizorul a fost cu cineva mai în vârstă decât el. Dar știi cum spunea? De parcă ei nu i-ar fi plăcut să aibă un gagic mai tânăr, așa zicea. Și știi cu cine a fost înainte? Cu nepotul lui Nea Mărin”, a spus amuzată Theo Rose.

CONȚINUT VIDEO UNICA

„Râdeam acolo în spatele lor. Într-un minut și jumătate femeie aia a spus tot ce a citit ea în presă de mine. Nu îi place, dar a stat să vadă tot ce fac”, a subliniat ea.

Citește și: Theo Rose, probleme din cauza sarcinii: „Până și rochiile au devenit ușor incomode”

Citește și: Theo Rose vorbește despre fața nevăzută a celebrității: „Artiști mari au sfârșit prin a se sinucide. De ce? Pentru că așa e treaba”

La un moment dat, Theo Rose a decis să își facă simțită prezența.

„I-am lăsat să coboare și să ajungem așa în dreptul lor și le-am zis și eu: „Bună seara, vă salutăm” și am plecat”, a spus cântăreața.

Theo Rose a mărturisit că a învățat un lucru din toată această peripeție: că trebuie să aibă grijă ce spune și despre cine spune, că nu se știe cum persoana respectivă o aude.

„Trebuie să avem grijă de cine vorbim că poate să fie în spatele nostru. La modul cel mai serios”, le-a transmis artista urmăritorilor ei.

CONȚINUT VIDEO UNICA

„Taximetriști” prezintă viața de noapte a Bucureștiului, văzută prin ochii a doi taximetriști, interpretați de Rolando Matsangos și Alexandru Ion. O comedie plină de răsturnări de situație, în care umorul se află la fiecare pas. Din distrubuția filmului mai fac parte Monica Bârlădeanu, Victoria Răileanu, Micutzu, Andi Vasluianu și Maria Popistașu.

Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Theo Rose

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter