Marc Anthony s-a afișat cu noua iubită la premiile Billboard Latin Music 2021

De Adelina Duinea, pe

Marc Anthony (53 de ani) s-a afișat pe covorul roșu al premiilor Billboard Latin Music 2021 alături de noua iubită, Madu Nicola Harris. Contul de Instagram al tinerei este privat, iar solistul nu a publicat, până la acest moment, nicio fotografie cu aceasta în mediul online.

Marc Anthony s-a afișat cu noua iubită la premiile Billboard Latin Music 2021

Cu toate acestea, perechea a fost surprinsă sărutându-se pe covorul roșu al evenimentului. Filmarea a fost ulterior publicată de make-up artista Jamie Harper, pe contul ei personal. „Noaptea abia a început, iar eu abia aștept concertele!”, a scris Jamie în descrierea videoclipului.

În toamna anului trecut, Marc forma un cuplu cu vedeta de reality show Evelyn Lozada (45 de ani). Evelyn a călătorit în Miami pentru a locui un timp cu artistul. A fost însoțită și de copiii ei, Shaniece Hairston (28 de ani) și Carl Leo Crawford (7 ani).

La vremea aceea, urmăritorii de pe Instagram ai celor doi au atras primii atenția asupra fundalului similar din fotografiile și videoclipurile publicate de pereche separat în mediul online.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Meghan Markle și Prințul Harry, prima apariție publică împreună după nașterea fiicei lor

Prințesa Beatrice a devenit mamă pentru prima oară

Modelul Ashley Graham este însărcinată cu gemeni. „Glumești?”

James Middleton și Alizee Thevenet s-au căsătorit. Prima imagine de la nunta cuplului

În noiembrie 2014, Marc s-a căsătorit cu a treia soție, modelul Shannon de Lima (32 de ani), de care a divorțat în februarie 2017.

Anterior, din 2004 până în 2011, Marc a fost căsătorit cu artista Jennifer Lopez (52 de ani). Fostul cuplu are împreună doi copii, un fiu și o fiică, gemenii Emme Maribel și Maximilian (Max) David (13 de ani).

Înaintea mariajului cu Jennifer Lopez, solistul a fost căsătorit cu actrița Dayanara Torres, alături de care are doi fii, Cristian Marcus (20 de ani) și Ryan Adrian (18 ani).

Din fosta relație cu Debbie Rosado (52 de ani), artistul mai are doi copii, o fiică, Ariana (27 de ani), și un fiu, Chase (26 de ani), pe care fostul cuplu l-a adoptat în anul 1995.

Foto: Profimediaimages.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter