Marc Anthony s-a căsătorit cu Nadia Ferreira. Mireasa este mai mică decât artistul cu 31 de ani

De Simona Tudorache, pe

A patra oară are mai mult farmec! Marc Anthony s-a căsătorit cu o fostă concurentă la Miss Univers, Nadia Ferreira. Fastuoasa ceremonie a avut loc, sâmbătă, la Miami și a adunat numeroase celebrități. Gemenii pe care artistul îi are cu Jennifer Lopez au ales, însă, să își petreacă ziua cu Ben Affleck.

David Beckham, Salma Hayek și Lin Manuel Miranda s-au numărat printre invitații prezenți la evenimentul de la Muzeul de Artă Perez, potrivit Hola, care a dat prima vestea.

Marc Anthony se află la al patrulea mariaj

Artistul, în vârstă de 54 de ani, a fost căsătorit anterior cu Dayanara Torres (2000 – 2004), Jennifer Lopez (2004-2014) și Shannon De Lima (2014 – 2017). El a cerut-o în căsătorie pe Nadia, în vârstă de 23 de ani, în mai 2022, cu doar opt luni înainte de a ajunge la altar.

Cunoscută pentru frumusețea ei, Nadia Ferreira a purtat o rochie superbă, cu corset. Fotografiile de la nunta lui Anthony cu Ferreira o înfățișează pe mireasă într-o rochie albă din dantelă, care are un corset transparent împodobit cu ornamente florale și este concepută de Galia Lahav.

Anthony, la rândul său, a făcut senzație într-un costum Christian Dior.

Beckham și omul de afaceri Carlos Slim, care a fost considerat cândva cel mai bogat om din lume, au fost cavalerii lui Anthony. Doamna de onoare a miresei a fost nora lui Slim, Maria Elena Torruco, care este căsătorită cu Carlos Slim Domit.

Nadia Ferreira

Gemenii lui Marc Anthony cu Jennifer Lopez nu au fost la nuntă

Lopez și gemenii de 14 ani ai fostului cuplu, Emme și Max, nu au fost văzuți la nuntă.

Ei au fost surprinși în Los Angeles cu al patrulea soț al lui Lopez, Ben Affleck, mai devreme în acea zi, așa că este puțin probabil să fi ajuns la Miami pentru ceremonie.

Fiica lui Anthony, Ariana, în vârstă de 29 de ani, și fiul lui Chase, în vârstă de 27 de ani, din relația sa anterioară cu Debbie Rosado, nu au fost, de asemenea, la nuntă.

Cu toate acestea, băieții lui Anthony, Cristian, 21 de ani, și Ryan, 19, pe care îi are cu Torres, și-au susținut tatăl în ziua cea mare.

Marc Anthony și Nadia Ferreira sunt împreună de un an

Anthony și Ferreira au început să stărnească zvonuri că au o relație după ce au bifat o evadare romantică în Mexic, la începutul anului 2022, la scurt timp după ce artistul s-a despărțit de logodnica lui oficială, De Lima.

Anul trecut în martie, solistul a postat pe o rețea de socializare o fotografie cu iubita lui, făcând relația oficială. Două luni mai târziu, s-a aflat că cei doi și-au sărbătorit logodna la Miami. Apoi, Ferreira a confirmat vestea și a postat o fotografie cu inelul de logodnă pe Instagram.

Foto: Hepta, Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter