Kanye West și Irina Shayk s-au despărțit după două luni de relație

De Adelina Duinea, pe

Kanye West (44 de ani) și Irina Shayk (35 de ani) s-au despărțit după doar două luni de relație. „Nu a fost niciodată ceva serios”, a declarat o sursă pentru People.

Kanye West și Irina Shayk s-au despărțit după 2 luni de relație

O altă sursă a explicat că rapperul este focusat pe job și pe creșterea celor patru copii ai lui. Din mariajul cu Kim Kardashian (40 de ani), Kanye are două fiice și doi fii, North West (7 ani), Saint West (5 ani), Chicago West (2 ani) și Psalm West (1 an).

Kim a depus actele de divorț în februarie 2021, după o căsnicie de 6 ani și o relație de 8. După separare, Kanye și-a petrecut aniversarea de 44 de ani alături de Irina.

„Nu are timp de o relație acum, însă crede că Irina este grozavă. Au rămas prieteni”, a mai declarat o sursă. O altă persoană a confirmat despărțirea pentru Us Weekly. „Relația lui Kanye cu Irina s-a sfârșit, dar, de fapt, n-a început niciodată. Nu era nimic acolo”, a spus sursa.

Kanye și Irina au fost surprinși în vacanță în Provence, Franța, în iunie 2021. Au călătorit din SUA în Franța cu un avion privat și au fost cazați în Villa La Coste. „Arătau incredibil de fericiți și relaxați. Erau ei și câțiva alți prieteni”, a declarat atunci o sursă pentru E! News.

Citește și: 

Kim Kardashian a vorbit în premieră despre divorțul de Kanye West

Ce părere are Bradley Cooper despre relația lui Kanye West cu Irina Shayk

Actrița Troian Bellisario a născut în parcarea spitalului

„Kanye a fotografiat-o pe Irina ori de câte ori a avut ocazia”, a mai spus o altă sursă. „Ea iubea să pozeze, iar el era implicat în crearea unor fotografii reușite. Irina arată ca muza lui.”

Aceeași sursă de mai sus a dezvăluit că perechea a mai petrecut trei zile într-un hotel înainte de a reveni în SUA pe 9 iunie. În aceeași zi, perechea a fost surprinsă împreună pe un aeroport din New Jersey.

„Kanye și Irina s-au reîntâlnit în New York. Au avut chimie, s-au potrivit. Este foarte casual, țin legătura cam de o lună. Kanye a spus că nu-și dorește ceva serios, dar că îi place vibe-ul Irinei”, mai declara o sursă la vremea aceea.

Perechea se cunoaște de mai bine de 10 ani. Irina a apărut în videoclipul piesei Power, lansat de Kanye în 2010, a fost menționată în versurile piesei Christian Dior Denim Flow a rapperului și a prezentat creațiile vestimentare ale acestuia la Săptămâna Modei de la Paris în 2012.

„Este genul de artă care te mișcă. A fost atât de distractiv să lucrez cu Kanye pentru că nu este doar un artist grozav, ci și o persoană minunată”, spunea Irina în 2011, după apariția în videoclipul Power. „Am jucat rolul unui înger care se comporta mai degrabă ca un diavol”, a mai spus modelul atunci.

Foto: Instagram; Profimediaimages.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter