Romanița Iovan și Iulian Gogan au spus care este secretul relației lor de peste 14 ani

De Unica.ro, pe

Romanița Iovan (57 de ani) și avocatul Iulian Gogan (45 de ani) formează un cuplu de mai bine de 14 ani. Recent, perechea a spus care este secretul longevității relației lor.

Romanița Iovan și Iulian Gogan au spus care este secretul relației lor de peste 14 ani

„Sunt peste 14 ani de când suntem împreună. Nu am dat la începutul relației o dimensiune în timp. Totul a decurs de la sine. Am crescut împreună și ne-am dezvoltat în aceeași direcție, cred că asta este cel mai important”, a explicat Romanița Iovan, pentru „Vorbește Lumea”.

„Am lăsat lucrurile să se întâmple pur și simplu. Cred că asta este esențial în orice relație”, a completat Iulian. „Nu știu dacă am avut momente cu adevărat dificile. El e foarte calm, așa e felul lui, iar eu sunt foarte agitată. Cred că undeva ne-am compensat”, a mai spus Romanița.

„E foarte importantă libertatea. Eu i-am oferit libertatea să se ducă la golf. E nemaipomenit să încurajezi pasiunea celuilalt. Libertate și degajare, fără stres, fără constrângeri, este cel mai bine să te simți liber. Nu îi dau libertate să se ducă cu alte fete sau ceva, așa ceva nu există că nu-și dorește. Dacă ar fi să nu mă mai iubească, pleacă de tot, nu așa cu jumătăți de măsură. Nu e cu libertăți de genul la noi”, a încheiat creatoarea de modă.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Ce mare a crescut fiul Romaniței Iovan, Albert. „Seamănă cu tine, Romanița”

Romanița Iovan, declarații cu lacrimi în ochi despre moartea fostului soț, pilotul Adrian Iovan

Romanița Iovan, despre prietenia cu Irinel Columbeanu: „Am fost alături de el oricând și oricum. Și el la fel”

Din fostul mariaj cu pilotul Adrian Iovan (n. 1958 – d. 2014), designerul are un fiu, Albert Iovan, în vârstă de 15 ani. Dintr-o fostă relație, Iulian are de asemenea un fiu, Teodor, în vârstă de 19 ani. Romanița și Iulian și-au dorit să aibă un copil împreună.

„Mi-am dorit, pentru că se și întâmplase, la un moment dat. Din păcate, am pierdut sarcina. Ar fi trebuit să fie fetiță, ziceam noi. N-a turmentat cu nimic relația noastră. Lucrurile au mers firesc, suntem doi oameni maturi. Ce ne dorim este să fie echilibru între noi, să ne iubim. Asta e important, restul nu mai contează”, declara Romanița Iovan în noiembrie 2021, în emisiunea „La Măruță”.

În prima parte a aceluiași interviu, Romanița a dezvăluit că a mai pierdut o sarcină în timpul mariajului cu Adrian Iovan. Designerul și pilotul au fost căsătoriți timp de 5 ani, între 2003 și 2008. „Am aflat pe 1 octombrie și s-a întâmplat (n.red.: să piardă sarcina) pe 5 octombrie, așa cred. Foarte repede. Am rămas însărcinată după aceea cu Albert în ianuarie. Tot în octombrie am născut. Divinitatea mi-a dat o bucurie peste aproape exact un an”, a mai declarat.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter