Romanița Iovan, detalii despre relația cu avocatul Iulian Gogan: „Suntem doi oameni maturi”

De Unica.ro, pe

Invitată într-un segment special al emisiunii „La Măruță”, Romanița Iovan (57 de ani) a vorbit, printre multe altele, și despre relația cu avocatul Iulian Gogan (45 de ani), care este cu 12 ani mai tânăr decât ea. Romanița și Iulian formează un cuplu de aproape 13 ani.

Romanița Iovan, detalii despre relația cu avocatul Iulian Gogan: „Suntem doi oameni maturi”

Din fostul mariaj cu pilotul Adrian Iovan (n. 1958 – d. 2014), creatoarea de modă are un fiu, Albert Iovan, în vârstă de 15 ani. Dintr-o fostă relație, Iulian are de asemenea un fiu, Teodor, în vârstă de 19 ani. Romanița și Iulian și-au dorit să aibă un copil împreună.

„Mi-am dorit, pentru că se și întâmplase, la un moment dat. Din păcate, am pierdut sarcina. Ar fi trebuit să fie fetiță, ziceam noi. N-a turmentat cu nimic relația noastră. Lucrurile au mers firesc, suntem doi oameni maturi. Ce ne dorim este să fie echilibru între noi, să ne iubim. Asta e important, restul nu mai contează”, a declarat Romanița Iovan în emisiunea „La Măruță”.

În prima parte a aceluiași interviu, Romanița a dezvăluit că a mai pierdut o sarcină în timpul mariajului cu Adrian Iovan. Designerul și pilotul au fost căsătoriți timp de 5 ani, între 2003 și 2008. „Am aflat pe 1 octombrie și s-a întâmplat (n.red.: să piardă sarcina) pe 5 octombrie, așa cred. Foarte repede. Am rămas însărcinată după aceea cu Albert în ianuarie. Tot în octombrie am născut. Divinitatea mi-a dat o bucurie peste aproape exact un an”, a mai declarat.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Ce mare a crescut fiul Romaniței Iovan, Albert. „Seamănă cu tine, Romanița”

Romanița Iovan, declarații cu lacrimi în ochi despre moartea fostului soț, pilotul Adrian Iovan

Romanița Iovan, despre prietenia cu Irinel Columbeanu: „Am fost alături de el oricând și oricum. Și el la fel”

„Dacă ar fi să trag o linie, în momentul de față, la 57 de ani, aș zice că viața mea, per total, a fost viața unui om normal, care s-a bucurat, care a plâns, care a râs, care a mers înainte, care a stat pe loc, care a iubit, care a avut dezamăgiri. Practic, tot cumulul ăsta de emoții mă definește și eu mă bucur”, a încheiat Romanița Iovan.

„Eu mă mir, cum cred că se miră și el și cum se miră o grămadă de oameni care nu au dat nicio șansă unei relații formată dintr-un personaj masculin mult mai tânăr decât personajul de gen feminin, eu adică. (…) Niciunul dintre noi nu a mers pe o rețetă. Nici eu nu am dat șanse acestei relații, poate nici el, pentru că nu am mers pe ideea să intrăm într-o relație extrem de serioasă”, mai spunea Romanița Iovan în trecut, pentru VIVA!.

„Eu nu am vrut să mă căsătoresc, nici el, dar am mers pe o relație de încredere. Probabil diferența de vârstă, probabil maturitatea mea i-a dat și lui ceva, pentru că și el s-a maturizat, normal. În general, bărbații sunt mai copii decât femeile, eu nu pot să nu recunosc că am mai luat din energia lui”, a continuat.

„Dar am avut încredere unul în celălalt și i-am zis: «Pentru mine, viața este o mare bucurie, eu vreau să mă simt iubită și să iubesc. Altfel nu pot și nu vreau». (…) Este, până la urmă, bărbatul cu care am stat cel mai mult în viață. A fost cea mai lungă relație. (…) Sunt mireasa lui în fiecare zi. Fără planuri, prezentul este cel mai sigur”, a mai spus atunci.

Foto: Instagram; Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter