Regele Charles e furios. Prințul Andrew refuză să plece din casa pe care el și-o dorește pentru William

De Simona Tudorache, pe

În vremurile trecute, un Rege și-ar fi putut alunga rudele rebele, dar este 2023, iar Charles este pur și simplu „obosit și furios” de nesupunerea continuă a familiei sale.

Charles, care se pregătește pentru încoronarea din 6 mai alături de regina sa, Camilla, este afectat de comportamentul nu doar a unuia, ci a două „rezerve”. În timp ce Prințul Harry și Meghan Markle încă își negociază prezența în ziua cea mare, Charles, în vârstă de 74 de ani, și fratele său mai mic, Prințul Andrew, se ceartă pe case.

Charles e revoltat că Andrew nu părăsește casa

Andrew – care a fost forțat să părăsească îndatoririle regale după ce a fost implicat într-un scandal sexual, în 2022 – a fost al doilea la tron ​​până când Prințesa Diana l-a născut pe Prințul William. Acum, refuză să plece din casa lui luxoasă de 37 de milioane de dolari, Royal Lodge din Windsor, în ciuda cerințelor noului monarh.

În efortul de a-l convinge să se mute, Charles i-a dat lui Andrew cheile de la Frogmore Cottage – casa cu cinci dormitoare din care au fost izgoniți Harry și Meghan. Dar până acum, Andrew, în vârstă de 63 de ani, stă ferm și refuză să părăsească măreața clădire în care trăiește din 2003.

„Andrew nu vrea să plece pentru că proprietatea este văzută ca un simbol al regalității, este o proprietate importantă în portofoliul familiei”, spune o sursă regală.

Citeşte și: Regele Charles îl vrea pe Harry la încoronare: „Nu își poate imagina să fie încoronat fără ca ambii lui copii să fie prezenți”

Regele vrea casa pentru William

Dar William, care este moștenitorul tronului, își dorește această achiziție. William, Kate și copiii lor, George, Charlotte și Louis, s-u mutat la Adelaide Cotage, lângă Andrew’s Royal Lodge, cu mai puțin de un an în urmă.

Dar, vila are doar patru dormitoare, iar William are nevoie de mai mult spațiu pentru a-și îndeplini rolul în creștere.

„Cabana în care locuiesc a aparținut cândva unor oameni care au lucrat pentru familia regală – cum ar fi căpitanul Peter Townsend, care a trăit o poveste de dragoste cu Prințesa Margaret, și care a descris-o drept o „cutie de gheață” , pentru că foarte înghesuită”, a spus expertul regal Iosua Rom.

„Este mult mai logic ca William să aibă această casă, care ar reflecta noul său rol, mai ales că Andrew nu mai este un „regal care lucrează” și, prin urmare, nu are nevoie de un birou”, spune o persoană din anturajul familiei.

Charles duce o bătălie cu Andrew

Oamenii din interior spun că toate disputele l-au „înfuriat” pe Rege într-un moment în care trebuie să se concentreze asupra Încoronării.

„Relațiile dintre rege și fratele său nu au fost niciodată atât de proaste”, a spus o sursă. S-a transformat totul într-o adevărată bătălie. Relația lor nu a fost niciodată ușoară, pentru că au fost întotdeauna în competiție unul cu celălalt. Andrew a luptat în Războiul din Falkland și a revenit ca erou de război. Dar problema cu rezerva este că de fiecare dată când apare o nouă naștere, aluneci în clasament.

Andrew a fost complet eclipsat, pentru că Charles este rege și deține toată puterea”, spune Nigel Hawthorne, care scrie în prezent o carte despre relația dintre cei doi.

În ciuda problemelor din relația lor, Andrew a primit o poziție de prim rang. A stat chiar în spatele Regelui Charles și a Camillei atunci când familia a mers la slujbă de Paște.

„Acesta este Regele care își arată puterea cu sprijinul fraților săi – dar este puțin probabil că va însemna ceva pentru Andrew. Aceasta nu a fost un angajament oficial; este încă în dizgrație și este puțin probabil să aibă un rol la încoronare”.

Citeşte și: Încoronarea Regelui Charles va avea loc pe 6 mai 2023, de ziua de naștere a fiului lui Harry

Andrew are o casă cu 30 de dormitoare, dar puțini bani

Royal Lodge are 30 de dormitoare și, la fel ca Frogmore și Adelaide Cottages, se află în zona protejată din jurul Castelului Windsor. Proprietatea are propria piscină și teren de tenis.

Andrew a semnat un contract de închiriere pe 75 de ani pentru proprietate, după moartea bunicii sale, Regina Mamă, care a locuit acolo înaintea lui și a cheltuit câteva milioane pentru a o reface.

Dar, într-un anumit fel, lui Charles i s-a dat motive să-l evacueze recent, pentru că Andrew se plângea prietenilor că Regina Elisabeta i-a lăsat toți banii lui Charles – ceea ce înseamnă că nu își poate permite să renoveze Royal Lodge, care are probleme cu acoperișul și mucegaiul.

Dacă Andrew nu își poate permite să întrețină proprietatea, Regele, în calitate de proprietar, are o scuză pentru a-l da afară. „Deși nu cred că îl vom vedea pe Charles chemând executorii judecătorești, el poate să pună mai multă presiune pe Andrew și să îi taie și mai mult din bani”, a spus Hawthorne.

„Andrew are foarte puțini bani, motiv pentru care depinde în parte de prietenii săi bogați, oameni de afaceri care îl finanțează. Dacă nu își poate permite întreținerea unui loc mare precum Royal Lodge, poate că nu o să aibă de ales și o să se mute”, mai spune el.

Foto: Profimedia, Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter