Regele Charles a ales meniul pentru ziua încoronării. Ce artiști vor cânta la marele concert din 7 mai

De Oana Savin, pe Ultimul update Luni, 24 aprilie 2023, 12:04

Regele Charles a ales meniul din ziua încoronării sale. Mai mult, nume mari din industria de divertisment au fost anunțate că vor cânta la concertul de după slujba de încoronare, ce va fi susținut pe data de 7 mai.

Marea Britanie și întreaga lume se pregătește pentru evenimentul istoric al încoronării monarhului britanic. Regele a pus deja la punct toate detaliile privind ziua încoronării, alegând chiar și preparatele care vor fi servite în ziua cea mare.

Regele Charles a ales meniul pentru încoronare

Regele Charles și soția sa, regina consoartă Camilla, au ales un meniu cu totul special pentru evenimentul din data de 6 mai.

Mai exact, aceștia au ales o tartă cu spanac, fasole și tarhon, un fel de plăcintă vegetariană, ce va fi savurată de cetățeni la sutele de prânzuri comunitare organizate în Marea Britanie.

Suveranul britanic a urmat ideea mamei sale, regretata regină Elisabeta a II-a, care, în anul 1953, și-a servit supușii cu un preparat special: pui cu sos de maioneză și curry.

Trei zile de festivități au fost anunțate pentru încoronarea regelui Charles al III-lea. Acestea vor începe sâmbătă, 6 mai, când va avea loc și slujba de încoronare, și se vor încheia pe 8 mai.

 

Citește și: Prințul Harry va participa singur la încoronarea regelui Charles. Anunțul făcut de Palatul Buckingham

Citește și: Principesa Margareta și Principele Radu vor participa la încoronarea regelui Charles. Fiica regelui Mihai este rudă cu suveranul britanic

Ce artiști vor cânta la concertul de încoronare

Mai mulți artiști vor urca pe scenă la concertul de încoronare al regelui Charles. Acesta va avea loc duminică, 7 mai, la o zi după ce Charles și Camilla vor fi încoronați la Westminster Abbey, notează People.

Printre cei care vor concerta se numără Lionel Richie, Katy Perry și Andrea Bocelli. Dar nu sunt singurii desemnați cu divertismentul. Pe scenă vor mai urca Take That, Sir Bryn, Freya Ridings și Alexis Ffrench.

Citește și: Regele Charles, supărat că nu își va vedea nepoții la încoronare: ”Este trist, este foarte dezamăgit”

Atât Katy Perry cât și Lionel Richie sunt jurați ai emisiunii „American Idol” și îl cunosc pe regele Charles de mulți ani.

Mai mult, Perry a fost ambasadoare a British Asian Trust, o organizație caritabilă co-fondată de Prințul Charles, în anul 2020, pentru a transforma viețile oamenilor din Asia de Sud.

Citește și: Cum arată invitația la ceremonia de încoronare a regelui Charles

Pe de altă parte, Richie a fost numit primul ambasador global și primul președinte al grupului Global Ambassador for the Prince’s Trust în 2019. Charles a înființat această organizație de caritate în 1976 pentru a le oferi tinerilor defavorizați resursele de care au nevoie pentru a-și atinge întregul potențial. Potrivit organizației, un milion de tineri au fost ajutați de atunci, printre aceștia numărându-se și actorul Idris Elba, în adolescență.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu regele Charles

Sursă foto: Hepta, Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter