Rachel Weisz și Daniel Craig au devenit părinți

De Mădălina Manole, pe
Rachel Weisz și Daniel Craig au devenit părinții unei fetițe. Cei doi actori sunt în culmea fericirii, mai ales că este primul copil pe care-l au împreună.

Rachel Weisz și Daniel Craig s-au cunoscut pe platourile de filmare ale filmului Dream House și s-au căsătorit în secret în anul 2011, într-o ceremonie restrânsă, având doar 4 invitați. Actrița, în vârstă de 48 de ani, și-a anunțat sarcina încă din luna aprilie, când încă nu știau sexul bebelușului: „Eu şi Daniel suntem atât de fericiţi. Vom avea o mică fiinţă umană. Abia aştept să-l cunosc pe el sau pe ea. Este un mister atât de mare.” – a spus atunci Rachel Weisz într-un interviu acordat pentru The New York Times.

Atât Rachel Weisz, cât și Daniel Craig, în vârstă de 50 de ani, cunoscut tuturor grație rolului lui James Bond, mai au câte un copil dintr-o căsnicie anterioară. Rachel Weisz mai are un fiu, pe nume Henry, în vârstă de 12 ani, cu fostul ei logodnic, regizorul american Darren Aronofsky, iar Daniel Craig mai are o fiică, pe nume Ella, în vârstă de 26 de ani, cu prima lui soţie, Fiona Loudon.

Citește și – Antonia, nașă de cununie. Ținuta artistei criticată de toată lumea

Citește și – Laura Cosoi și-a botezat fetița. FOTO

Sursă foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter