Rumer, fiica lui Bruce Willis și Demi Moore, a născut o fetiță. Numele special ales pentru micuță

Ultimul update Miercuri, 26 aprilie 2023, 17:10

Rumer, fiica lui Bruce Willis și Demi Moore, a devenit pentru prima dată mamă. Actrița în vârstă de 34 de ani a dezvăluit și numele deosebit pe care l-a ales pentru fiica sa nou-născută.

Bruce Willis și Demi Moore au devenit bunici după ce fiica lor, Rumer, a adus pe lume o fetiță pe data de 18 aprilie. Însă, aceasta a făcut anunțul pe data de 26 aprilie, prin intermediul unei postări pe Instagram.

Rumer, fiica lui Bruce Willis și Demi Moore, a devenit mamă

Actrița, cunoscută pentru rolul său din filmul „Once Upon a Time… in Hollywood” și iubitul ei Derek Richard Thomas, au devenit părinții unei fetițe căreia i-au ales un nume mai neobișnuit.

Micuța, care a venit pe lume în urmă cu o săptămână, a primit numele Louetta Isley Thomas Willis. Rumer a dezvăluit că și-a născut fiica acasă și nu într-un spital.

„Louetta Isley Thomas Willis. Ești magie pură. Născută acasă, marți, 18 aprilie. Ești mai mult decât am visat vreodată”, au scris proaspeții părinți într-o postare pe Instagram, unde au făcut publică și prima imagine cu fetița.

Citește și: Bruce Willis deschidea focul fără avertisment și întreba ce caută pe platouri, în ultimii ani de carieră. Dezvăluiri fără precedent despre celebrul actor

Rumer și Thomas s-au bucurat de o petrecere a bebelușului în luna martie, organizată de mama actriței, Demi Moore, și surorile mai mici ale acesteia, Tallulah (29 ani) și Scout (31 ani).

La începutul acestei luni, Rumer Willis a dezvăluit că toată lumea așteaptă cu nerăbdare venirea pe lume a bebelușei.

„Părinții mei sunt încântați. Și surorile mele sunt nerăbdătoare și este amuzant să fiu prima care aduce primul nepot al familiei, în special pentru că suntem un grup mare în acest moment”, a afirmat fiica lui Bruce Willis pentru People.

Citește și: Bruce Willis și-a modificat testamentul. Ce se va întâmpla cu averea actorului

Rumer și iubitul ei au făcut anunțul privind sarcina în decembrie 2022. Și Demi Moore a postat anunțul fiice sale pe Instagram, spunând că este pregătită să devină bunică.

Bruce Willis, diagnosticat cu demență

Fericirea adusă de micuța Louetta este umbrită doar de diagnosticul primit de Bruce Willis, la începutul acestui an.

„De când am anunțat diagnosticul de afazie al lui Bruce, în primăvara anului 2022, boala lui a progresat și acum avem un diagnostic mai specific: demență fronto-temporală, cunoscută ca FTD. Din păcate, provocările referitoare la comunicare sunt doar un simptom al bolii cu care Bruce se luptă. Deși este dureros, este reconfortant să avem în sfârșit un diagnostic clar”, a anunțat familia celebrului actor de la Hollywood în februarie.

Citește și: 5 vedete care au primit diagnostice grave în 2022. Bruce Willis și Celine Dion, printre ele

Potrivit martorilor de pe platourile de filmare, Bruce Willis ar fi avut simptome de mai mulți ani, însă nimeni nu și-a dat seama că acesta se confruntă cu o boală gravă care îl va face să își încheie subit cariera.

Citește și: Bruce Willis a împlinit 68 de ani. Imagini impresionante cu actorul, după ce a fost diagnosticat cu demență / Video

Actorul ar fi folosit în mod greșit armele în timpul filmărilor și avea nevoie de cineva care să-i citească replicile printr-o cască, pe măsură ce simptomele i se agravau.

De-a lungul carierei sale mărețe, Bruce Willis a jucat în peste 70 de filme și a câștigat aprecierea a milioane de oameni.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus prima imagine cu fetița lui Rumer Willis

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter