Artista Halsey, mamă pentru prima oară! Primele imagini cu fiul solistei

De Adelina Duinea, pe

Solista Halsey (26 de ani) și iubitul ei, scenaristul Alev Aydin (37 de ani), au devenit părinți pentru prima oară. Artista a dat naștere unui fiu, Ender Ridley Aydin, pe 14 iulie 2021.

Pe Instagram, cântăreața a publicat primele fotografii cu micuțul. În dreptul postării, Halsey a scris: „Recunoștință. Pentru cea mai «rară» și euforică naștere. Sponsorizată de iubire”. Primele imagini cu fiul lui Halsey le găsiți în GALERIA FOTO de mai jos!

Artista Halsey, mamă pentru prima oară! Primele imagini cu fiul solistei

În anul 2018, Halsey a dezvăluit că și-a înghețat ovulele din cauza endometriozei, afecțiune dureroasă care poate duce la infertilitate. Țesutul care se află în mod normal în uter, în cazul acestei afecțiuni, crește și în afara lui. Într-un interviu oferit când avea doar 23 de ani, Halsey a mărturisit:

„Să mă asigur că am o rezervă ovariană este un lucru important pentru mine pentru că sunt norocoasă să am această oportunitate. Trebuie să am grijă în mod agresiv de mine și de fertilitatea mea”.

Citește și: 

Incredibil cât de mult îi seamănă! Ea este sosia lui Scarlett Johansson

Britney Spears vrea să-și dea tatăl în judecată. Solista spune că este „extrem de speriată”

Ashley Graham este însărcinată cu cel de-al doilea copil. Prima fotografie cu burtica

Halsey a pierdut o sarcină în timpul unui concert

Artista, care a suferit o pierdere de sarcină în turneul ei din 2015, a continuat: „Când am început turneele, concertele și călătoriile, stresul și oboseala au început să intensifice simptomele endometriozei”.

A vorbit totodată despre momentul în care a fost diagnosticată. „M-am simțit eliberată știind că nu era ceva ce inventasem eu. Nu eram sensibilă, nu era totul doar în capul meu”, a mai spus.

„A fost trist, în același timp, pentru că știam că urmează să trăiesc cu afecțiunea asta pentru tot restul vieții”, a continuat. La doar câteva luni de la diagnostic, Halsey a aflat că era însărcinată. Artista a pierdut acea sarcină pe scenă, în timpul unui concert.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter