Codin şi Maria Dinulescu – despărţiţi, dar împreună

De Cristina Popa, pe

După renumitele poveşti de dragoste dintre indecisul Codin Maticiuc şi Anna Lesko, Raluca Lăzăruţ sau Alina Crişan, de tipul „acum e, acum nu e”, actriţa Maria Dinulescu…
… se aliniază şi ea trendului şi ba se desparte, ba se împacă cu cel supranumit Poponeţ.

Totul a luat naştere în urmă cu aproximativ două luni. Spre surprinderea tuturor, după ce s-au întâlnit la o petrecere, la începutul lui decembrie 2009, Codin şi Maria au devenit un cuplu.

Ea a făcut abstracţie de reputaţia lui de Crai de Dorobanţi”, declarând în cadrul emisiunii „Agentul VIP” că a fost atrasă de privirea-i „sinceră” şi de „sufletul cald”, el, proaspăt despărţit de Anna Lesko, a fost captivat de frumuseţea şi vitalitatea actriţei.

Timp de o lună, au mers la cinema şi la teatru, au ieşit în cluburi şi chiar au petrecut Sărbătorile de iarnă împreună, pentru ca brusc, în primele zile din ianuarie să anunţe că povestea de dragoste a luat sfârşit. Motivul invocat? Fiecare are alte priorităţi.

După nici două săptămani de la marea despărţire, pe 22 ianuarie, Codin şi Maria ne fac o nouă surpriză. Cei doi îşi fac apariţia braţ la braţ la evenimentul Best Film Fest de la Cinema Studio, eveniment de la care Maria Dinulescu a plecat acasă cu premiul  pentru  „cea mai bună actriţă într-un film românesc”, datorită rolului din „Pescuit sportiv”.

„Pot spune că suntem prieteni foarte buni… O las pe Maria să spună oficial dacă suntem iubiţi sau doar prieteni. Ea este artistă, iar artiştii sunt cei care apar în faţa publicului cu declaraţii. Din punctul meu de vedere este cea mai bună actriţă din generaţia actuală. A meritat din plin acest premiu şi, după părerea mea, nu era alta mai bună ca ea. Oricum, de fapt, eu sunt premiul ei„, declara pe atunci Codin pentru Libertatea.

Totuşi, în ciuda acestei apariţii şi a altora, similare, situaţia pare ambiguă. Pe lângă lipsa unor confirmări exacte că cei doi s-ar fi împăcat, întâlnirile recente ale „Craiului de Dorobanţi” cu Alina Crişan surprinse de paparazzi şi revenirea la un stil de viaţă care l-a consacrat contribuie la imposibilitatea de a elucida misterul.

Dacă joia trecută la petrecerea „Depechoteka” din Club Gaia, Poponeţ dansa  pe mese, înconjurat de blonde anonime şi era sorbit din priviri de veterana Lăzăruţ, în week-end, craiul a ignorat codul portocaliu şi a ajuns pe malul mării, la petrecerea dată de Tania Budi, de această dată însoţit din nou de Maria Dinulescu.

Foto: Arhivă Ringier

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter