Paula Chirilă are un iubit cu 16 ani mai tânăr. Cine este si cum arata acesta

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Joi, 22 noiembrie 2018, 16:53
Paula Chirilă a demonstrat că există viață după divorț și poate fi chiar frumoasă. Îndrăgita actriță și fostă prezentatoare TV a divorțat anul trecut de soțul său, Marius Aciu, un cunoscut scenarist din Cluj, după un mariaj de 12 de ani și iată că a găsit puterea de a trece cu bine peste acea perioadă, iar acum și-a refăcut viața sentimentală alături de un tânăr cu 16 ani mai mic.

Paula Chirilă, în vârstă de 43 de ani, este mama unei fetițe pe nume Carla. Micuța, în vârstă de 9 ani, i-a oferit tot sprijinul emoțional de care a avut nevoie în perioada divorțului:  ”Da, am divorţat. Ne pare rău. Am purtat o discuţie firească şi am ajuns la decizia asta comună. Marius e o persoană minunată, am avut o căsnicie frumoasă, de 12 ani, avem un copil frumos, pe care încercăm să-l creştem echilibrat. Şi încerc să trec cum pot peste perioada asta, mai ales că sunt şi Sărbătorile. Crăciunul sper să-l petrecem împreună. Suntem împreună pentru Carla. Nu mai încerc sa îmi fac planuri de viitor, că nu sunt sigură nici de ziua de mâine. Cred că am învăţat nişte lecţii foarte importante de viaţă şi, dacă va fi cazul, le voi aplica într-o altă relaţie” – mărturisea Paula Chirilă în urmă cu ceva timp într-o emisiune TV.

Paula Chirilă are un iubit cu 16 ani mai tânăr. Cine este si cum arata acesta

Ei bine, dacă Sărbătorile trecute Paula Chirilă a fost alături de fostul soț, anul acesta actrița se va afla, cu siguranță, în compania noului său iubit, un tânăr din Buzău, pe nume Adrian Petroșel, în vârstă de doar 27 de ani. Noul iubit al Paulei Chirilă nu este persoană publică, ci este un om de afaceri care se ocupă cu vânzarea mașinilor second-hand, conform click.ro. În ciua diferenței de vârstă de 16 ani dintre ei, relația pare destul de serioasă, mai ales că cei doi deja au petrecut o vacanță împreună, în luna octombrie a acestui an, când au fost în vizită Praha, Cehia. Vezi aici cum arată iubitul mai tinerel al Paulei Chirilă!

Citește și – Feli Donose a născut. Artista a devenit mamă pentru prima oară

Citește și – EXCLUSIV: ANDREEA RAICU în afara zonei de confort. FOTO INCENDIARE

Sursă foto: Arhivă Ringier, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter