Olivia de Havilland, ultimul membru în viață al producției „Pe Aripile Vântului”, a împlinit 102 ani

De Oana Savin, pe Ultimul update Miercuri, 04 iulie 2018, 14:49
Olivia de Havilland, care a interpretat-o pe Melanie Wilkie în filmul „Pe Aripile Vântului” a împlinit 102 ani pe data de 1 iulie. Actrița este ultima supraviețuitoare dintre membrii iubitei producții.

Deși este cunoscută pentru rolul lui Melanie, Olivia a câștigat două Academy Awards pentru cea mai bună actriță pentru rolurile din filmele „To Each His Own” în 1946 și „The Heiress” în 1949, notează Country Living.

De asemenea este văzută ca un pionier în comunitatea actorilor pentru că a câștigat o bătălie legală împotriva Warner Brothers, forțându-i pe aceștia să o lase liberă de contract. Decizia din 1945 a avut un impact enorm asupra Hollywood-ului, oferind actorilor libertatea de a-și alege rolurile și de a-și forma propriile cariere.

Olivia de Havilland, ultimul membru în viață al producției „Pe Aripile Vântului”, a împlinit 102 ani

Olivia de Havilland în 1941 (Sursă foto: Northfoto)

Am fost foarte mândră de acea decizie, deoarece a corectat o serie de abuzuri din sistemul contractelor. Nimeni nu a crezut că voi câștiga, dar am făcut-o”, a declarat ea mai demult.

Actrița a fost măritată de două ori, primul soț fiind autorul Marcus Goodrich, iar al doilea jurnalistul Pierre Galante de care a divorțat în 1979.

Cu Galante a avut o fiică, Giselle, în timp ce din căsnicia cu Goodrich a apărut un fiu, Benjamin, însă acesta a murit în 1992 din cauza bolii Hodgkin.

Citește și: Paris Jackson a cerut un ordin de restricție împotriva unui bărbat care a hărțuit-o

Citește și: Adam Sandler a apărut neinvitat la o nuntă, îmbrăcat în tricou și pantaloni scurți FOTO

Sursă foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter