O concurentă de la Vocea României este însărcinată

De Adina Radu, pe Ultimul update Joi, 31 august 2017, 13:20
Brigitta Balogh, fosta concurentă în cadrul concursului Vocea României și-a anunțat fanii pe Instagram că este însărcinată cu primul ei copil.

A post shared by B R I G H I (@iambrighi) on

Frumoasa Brighi a fost cerută în căsătorie, chiar în pragul Sfintei Sărbători a Nașterii Domnului în 2013, și a acceptat, împărtășind apoi marea noutate cu toți fanii ei de pe Facebook.

În 2014 a devenit mireasa lui Alex, prietenul cel mai bun a lui Smiley.

Feli Donose și Brighi au fost colege la HaHaHa Production, casa de producție muzicală patronată de Smiley.

A post shared by B R I G H I (@iambrighi) on

Frumoasa cântăreaţă Brighi s-a remarcat atât printr-un timbru vocal deosebit, cât şi printr-un look de invidiat. Brighi cântă încă din copilărie şi se consideră artista familiei.A căpătat dragostea pentru muzică de la tatăl ei, care o acompaniază la chitară ori de câte ori interpreta îşi colindă familia.

Brighi, așa cum o cunosc fanii, este prima artistă din România carea colaborat cu Snopp Dogg pentru melodia „Play me like a violin”, care a strans aproape 7 milioane de vizualizari pe YouTube.

Sursa foto Libertatea.ro

Citește și Fost concurent de la „Vocea României“, căutat de Poliția Română și de Interpol

Citește și Acuzații fără precedent la adresa emisiunii „Vocea României”: „Vocile concurenților sunt editate”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter