Nicoleta Voicu are COVID-19. Cum se simte interpreta de muzică populară

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 09 iunie 2022, 16:55

Interpreta de muzică populară Nicoleta Voicu (50 de ani) are COVID-19. Starea solistei este în prezent una bună, aflându-se izolată în propria locuință. Cântăreața nu este singură în aceste momente dificile, fiind sprijinită de două prietene, dar și de fiul ei. Aceștia din urmă îi asigură hrana și nu numai.

Nicoleta Voicu are COVID-19. Cum se simte interpreta de muzică populară

Solista a așteptat 3 zile venirea Ambulanței. „Nu pot să descriu în cuvinte cum arată așteptarea ambulanței când ai această incertitudine a acestui virus. Eu făcusem un test rapid din farmacie, care ieșise negativ, dar starea mea de la o zi la alta era tot mai urâtă, să spun așa. Îi mulțumesc doamnei Elena Merișoreanu, pentru că a fost convingătoare într-o intervenție telefonică”, a declarat Nicoleta Voicu la Antena Stars.

„În momentul în care am văzut că sunt confirmată, m-am gândit dacă sunt oare pe lista celor care scapă sau nu. Este foarte parșiv acest virus, îl poți confunda cu o răceală de sezon. (…) M-au ajutat două prietene, încă mă ajută. (…) Nu m-am gândit o secundă la acest rezultat. (…) Miercuri fac trei săptămâni de la debutul bolii. Sunt mult mai bine, dar am o stare de somnolență, aș dormi încontinuu”, a continuat. Una dintre prietenele care au ajutat-o este fiica regretatei Gabi Luncă (n. 1938 – d. 2021).

Fiul Nicoletei este de asemenea un sprijin pentru ea. „A venit, nu pot să zic că nu. A venit cu pachet de la părinții mei. Mi-a adus tot ce aveam nevoie. Mi-a zis și să-i dau cățelul meu să aibă grijă de el, dar nu i l-am dat, pentru că nu vrea să-l aglomerez. Are un loc de muncă solicitant, are și el câine, și nu vreau să-l împovărez, să-i mai aduc și eu altele pe cap”, a mai spus artista.

Între Nicoleta și fiul ei, Andrew Voicu, s-a rezolvat recent un conflict aprins dintr-un motiv aparent banal. „Lucrurile au fost banale. Chiar de ziua mea, de 1 februarie (n.red.: 2020), mi-am exprimat și eu dorința de a avea un tort. Lucrurile au degenerat… Ar fi fost cam scump, s-ar fi ajuns la 70 de lei. Eu i-am spus: «Cumpără că ți-l plătesc», dar…”, a explicat solista în decembrie 2020.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Ramona Olaru și Cătălin Cazacu sunt împreună. Perechea a fost surprinsă sărutându-se

Ilie și Ioana Năstase s-au despărțit? „Răbdarea mea a luat sfârșit”

Nicoleta Voicu, apelată de un bărbat cu voce „ciudată”. „Mă termină psihic”

„Eu am făcut mulți pași ca mamă. I-am trimis mesaj. A ales să mă blocheze pe toate rețelele de socializare și telefonul lui este blocat. Am mers la un loc de muncă unde știam că s-ar putea să-l găsesc. Din păcate, și-a schimbat locul de muncă și nu l-am găsit acolo”, mai spunea atunci.

„Am vrut să merg, însă nu îndrăznesc să sun la ușă pentru că nu știu ce reacție va avea. Am vrut să merg în spatele blocului, să-l văd măcar prin casă, dar m-am gândit c-o să mă răscolească atât de tare încât o să-mi fie și mai dor și mi-am reprimat această dorință. Îmi este foarte greu, pentru că eu știu cât iubesc acest copil”, a conchis la vremea aceea.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter