Nicoleta Luciu: „Îmi doresc să fiu o cucoană sexy”. Vezi care e dieta ei!

De Ileana Voicu Ghinea, pe

Aceasta este deviza după care trăieşte Nicoleta Luciu, vedeta din România cu cel mai puternic mesaj legat de întreţinere, slăbit, fermitate. „Îmi doresc să fiu o cucoană sexy”, aceasta este cea mai mare dorinţă a divei atunci când se gândeşte la viitor.

Deşi pare greu de crezut, cele două sarcini, dintre care una cu tripleţi, nu şi-au lăsat urme vizibile pe corpul brunetei. „Cu vrei 3 săptămâni înainte să nasc, dintr-o dată, într-o dimineaţă am descoperit că începe să mi se rupă pielea. Atunci am spus clar, gata, nu-ţi mai dau cremă, asta după ce toată sarcina am avut grijă să folosesc produse hidratante tocmai ca să împiedic acest lucru!”. Şi, nu, acele mici vergeturi nu s-au transformat în cicatrici inestetice pentru că au fost tratate corespunzător.

Nicoleta Luciu este un fan al tratamentelor cosmetice, face în fiecare săptămâna Intraceuticals şi Radiofrecvenţă Tripolară. „Mă ajută foarte mult. Sigur, am grijă la ce mănânc, fac sport, din păcate nu beau apă, dar sper să rezolv şi această problemă!”.

Intraceuticals, binecunoscut sub numele de Tratamentul Madonnei, este un sistem revoluţionar non-invaziv destinat ridurilor, care înlocuieşte tradiţionalele tratamente invazive cu substanţe active precum Botox sau acid hialuronic. „După prima şedinţă se văd clar rezultatele. Textura pielii a fost alta, s-au închis cam 50% din pori, iar la palpare pielea se simţea foarte fină, foarte catifelată şi foarte hidratată. Aşa cum spuneam şi mai devreme, hidratarea este o problemă în cazul meu, pentru că nu beau apă”.

Nicoleta Luciu: "Îmi doresc să fiu o cucoană sexy". Vezi care e dieta ei!

Radiofrecvenţa Tripolara este singura metodă care stimulează refacerea din interior a structurilor de colagen, asigurând slabirea localizată, prin reducerea în volum a celulelor grase, efectul final fiind uniformizarea aspectului pielii şi estomparea vergeturilor. „Mă simt foarte bine. Aşa cum spuneam, la finalul sarcinii cu tripleţii m-am ales cu nişte vergeturi subţiri, dar şi alea tot vergeturi se numesc. Acest tratament, împreună cu puţin bronz, şi am rezolvat problema”.

Pe lângă toate acestea, sexy mămica are grijă ca de două ori pe an, câte trei luni, să urmeze cure cu suplimente alimentare, colagen, acid folic, vitamine şi minerale. „De când am început să lucrez ca model, de la 16 ani, mi-am impus să am un stil de viaţă sănătos. Încă de atunci, prefer să dau banii pe creme şi alte produse care mă menţin în formă, decât să-mi iau haine scumpe, genţi sau pantofi nu ştiu de care.”.

Nicoleta Luciu nu uită nici de alimentaţie. „Cine nu ţine post la tinereţe, ţine regim la bătrâneţe. Acesta este o zicală veche, pe care eu o respect. De ani de zile ţin toate posturile de peste an, la fel miercurea şi vinerea. Mănânc foarte multe fructe, nu consum paste făinoase şi pâine. Da, clar, am mare grijă la alimentaţie!”.

Mai multe despre stilul de viaţă al Nicoletei Luciu, dar şi ce vrea să spună în declaraţia „Îmi doresc să fiu o cucoană sexy” puteţi vedea în materialul video de mai jos!



Video: Robert Hanciarec

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter