Motivul pentru care Regina Angliei poartă bani la ea doar o zi pe săptămână

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Marți, 24 octombrie 2017, 11:41
Regina Marii Britanii nu iese niciodată în public fără poşetă, însă poartă bani la ea doar într-o singură zi a săptămânii. Iată că, presa britanică a desluşit acest mister şi a aflat că Regina Elisabeta a II-a poartă bani la ea doar în ziua de duminică, iar motivul este cu adevărat de apreciat: îi donează la biserică.

Regina, în vârstă de 91 de ani, a dezvoltat un adevărat ritual din acest obicei. Preferă doar bacnotele de 5 lire sau de 10 lire, pe care le pune, într-un mod foarte discret, în locul special amenajat pentru colectarea de fonduri.

regina marii britanii

Conform unor surse apropiate Reginei, aceasta poartă în poşetă în fiecare zi un ruj, o oglindă compactă şi pastile de mentă, alături de ochelarii de vedere şi un stilou. Pe de altă parte, autoarea biografiei “Elizabeth, the Queen: The Life of a Modern Monarch”, adaugă, printre alte dezvăluire despre viaţa Reginei Elisabeta a II-a, că aceasta nu iese din Palat fără un cuier portabil special pe care-l foloseşte pentru a-şi agăţa geanta sub masă.

Citește și – Care e singurul lucru pe care regina Marii Britanii îl detestă la Kate Middleton

Citește și – Iata ce mănâncă regina Marii Britanii!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter