Motivul pentru care Răzvan Simion a renunțat la X Factor. Are legătură cu Lidia Buble

De Mădălina Manole, pe
Vestea ca Dani Oțil și Răzvan Simion nu vor mai prezenta X Factor a întristat fanii care erau obișnuiți încă de la debutul emisiunii, din 2011, să-i vadă pe micile ecrane. Ceea ce toată lumea și-ar dori să știe este care a fost motivul deciziei radicale.

Ei bine, se pare că motivul pentru care Răzvan Simion a renunțat la X Factor este întocmai iubita acestuia, Lidia Buble. Prezentatorul de la Neatza a devenit de la începutul acestui an managerul Lidiei și astfel se implică foarte mult în proiectele sale, nemaiavând timp pentru colaborări suplimentare: „Proiectele pe care le are, de ceva timp, în managementul echipei Epiq Records, în special al artistei Lidia Buble, nu-i mai permit lui Răzvan Simion să aibă timpul necesar pentru a face şi altele în paralel. Aspectul cel mai important este că, de la începutul anului, Răzvan i-a devenit Lidiei Buble şi manager, în adevăratul sens al cuvântului, şi se concentrează şi se implică foarte mult în cariera artistei care îi este şi iubită, de altfel, dar şi în activităţile de studio, ale echipei lui de la casa de producţie Epiq” – a declarat o sursă din anturajul lui Răzvan Simion pentru Click!.

Citește și – Mihaela Rădulescu: “Primul meu job a fost ca șofer de taxi”

Citește și – Cum arată noua iubită a lui Vincenzo Castellano. O întrece pe Antonia?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter