Monica Davidescu: “Lucrez mult cu mine însămi pentru a mă păstra în formă”

E doar o coincidență că purtăm același nume de familie, dar una care ne-a apropiat de-a lungul anilor. Am cunoscut-o pe Monica la o etapă de raliu, în care acceptase să fie copilot fără să se teamă de eventualele riscuri și a făcut-o cu zâmbetul pe buze. Am descoperit, de-a lungul anilor, o actriță pe cât de talentată – joacă o mulțime de roluri cu dedicație, cântă, dansează –, pe-atât de discretă. Cunoscându-i firea, am fost cu atât mai bucuroasă că a acceptat să stea de vorbă cu Unica nu doar despre rolurile sale, ci și despre mici frivolități feminine: dietă, modă, frumusețe, fitness, capricii.

Cum reușești să rămâi neschimbată din punct de vedere fizic de atăția ani?

Vi se pare că sunt neschimbată?? Eu văd toate schimbările mici, dar în mare într-adevăr par la fel. Cred că răspunsul e o însumare a mai multor factori. În primul rând ține de gene, de cum m-a lăsat Dumnezeu, în al doilea rând respect acel proverb: „Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în sac“, iar eu îmi umplu singură sacul cu ce cred că-mi trebuie. Pentru a-mi păstra alura fizică, sunt prietenă cu cântarul. Am o greutate propusă, în jurul căreia pot urca sau coborî maximum 3 kg. Acestea se depun sau scad în funcție de sărbători, vacanțe sau perioade grele de lucru intens și, dacă mă mențin în limita propusă, kilogramele în plus sau minus nu se văd. Nu țin cure de slăbire, ci înjumătățesc porțiile când am în plus și mănânc mai consistent și mai des când am în minus. Fac yoga o dată pe săptămână, masaj osteopat de echilibrare de două ori pe lună, exerciții fizice de întreținere musculară la sală, cu instructor, o lună pe an, după care mențin din ce-mi amintesc acasă sau în pregătirea pentru spectacole. Prin urmare, lucrez destul de mult cu mine însămi pentru a mă păstra în formă.

Ai secrete de îngrijire a tenului?

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

Pentru ten țin cont de sfaturile cosmeticienei și ale doamnei doctor Oleniuc, care urmează calea Ana Aslan. Demachierea este foarte importantă și o fac în fiecare seară cu produse de calitate, îmi fac tratament zilnic cu creme de întreținere, la care adaug seruri sau vitamine, în plus merg la cosmetică o dată pe lună pentru măști, curățare, masaj.

Joci în multe comedii. Ce rol joacă râsul în viața ta? Cum reușești să aduci zâmbete pe fețele oamenilor chiar și când ești tristă?

În comedii, când ești pe scenă nu prea râzi; ești în situații-limită, care îi fac pe alții să râdă, dar tu ai multe alte stări, mai puțin de relaxare prin râs. E adevărat că râsul și aplauzele spectatorilor îți umplu inima și sufletul de energie bună să mergi mai departe. Răspund la aceste întrebări în preajma zilei de 8 martie, când, cu 17 ani în urmă era programat spectacolul „Take, Ianke și Cadîr“ la Național; în după-amiaza acelei zile am aflat că a murit tata. La ora 17:00 îl scoteam din spital în sicriu și la 19:00 am ajuns la teatru, unde am jucat această piesă în care primul meu cuvânt era „papá“. E un sentiment greu de descris fără să-l retrăiesc la maximum și mă întreb și azi cum poate un om să treacă peste această emoție. M-au sprijinit și încurajat Radu Beligan, Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Grigore Gonța, Valentin Uritescu, Dinu Săraru. O mie două sute de oameni erau fericiți și eu, în toată tristețea mea, simțeam că fericirea lor mă ajută să merg mai departe, așa cum toți mergem mai departe într-un fel sau altul când ne despărțim de cei dragi.

În ce joci în această primăvară?

Piesele în care joc și la care vă invit cu drag sunt la Teatrul Național: „Livada de vișini“, „Regele Lear“, „Bârfe, zvonuri și minciuni“, „Preșul“, „Luminița de la capătul tunelului“, „Allegro ma non tropo“. La Teatrul Elisabeta joc în „Boeing-Boeing“, „Dezbracă-te, vreau să-ți vorbesc“, „Încă nu, dar o să fie“, „Încurcătură la nivel înalt“. Mai joc la Teatrelli „Amor Amar“, un text de comedie excelent. Iar la Teatrul Dramaturgilor joc „Călătoarea și Shakespeare“; și, mai nou, „Eu te cred, da’… tu mă minți“, la Teatrul Tineretului.

Spune-ne câte ceva despre un rol drag.

Am multe roluri la care țin și pe care încă le joc. Îmi este foarte drag rolul Liubov Ranevskaia din „Livada de vișini“, în regia lui David Doiasvilli, de la Teatrul Național, pe care îl aduc în scenă cu toată ființa mea, descoperind în mine noi resorturi pe care regizorul m-a ajutat să le găsesc. Dar țin mult și la rolul din „Eu te cred, da’… tu mă minți“, unde personajul Isabelle de Rompoingt e o creatoare de modă excentrică și poate merge în orice direcție vrea, am libertate deplină în scenă și asta mă face să fiu creativă la fiecare spectacol. În plus, acest spectacol este primul produs în totalitate de mine și de soțul meu și mă bucur să am alături o echipă minunată de actori, regizor, scenograf, creatori de modă.

Cum este să împarți scena cu soțul tău, Aurelian Temișan?

Casnic. E și plăcut, și provocator, în toate sensurile. Nu e ușor să treci peste criticile regizorului, dar când cel mai exigent critic e cu tine tot timpul, nu ai cum să nu fii în priză. Eu sunt criticul lui și el, al meu. Ne susținem, ne corectăm, ne sprijinim. El are ureche muzicală foarte bună și, cum școala lui de actorie a fost acasă, a „ars“ multe etape pe repede înainte, dar urechea muzicală l-a făcut să simtă bine ritmul, intensitatea, tonul scenei și să fie de multe ori criticul meu în sensul bun al cuvântului.

Am observat că îți plac ținutele de o eleganță clasică. Ce accesorii asortezi?

Cu clasic și clasic-sport cred că nu greșești niciodată. Accesoriile sunt minime când vine vorba despre ținute. Geantă, bijuterii din cele mai discrete și rar câte o curea. Întotdeauna uit că ceasul poate fi un accesoriu interesant și nu port mai deloc, cu toate că mi-ar plăcea.

Ai început să porți ochelari…

Cu doi ani în urmă am observat că deveneam irascibilă și nu înțelegeam de ce, pentru că nu sunt genul. Era din cauza faptului că în jurul meu lucrurile nu mai erau clare. Am mers la un consult oftalmologic și mi s-a recomandat purtarea ochelarilor, mai ales în exterior.

Cum ți-ai ales forma ramelor? Dar lentilele?

Inițial am ales cea mai clasică formă: rame negre, pătrate, și lentile heliomate, plus o pereche simplă de ochelari pentru citit, dar ceva tot nu mergea bine. La un nou control am observat că dioptriile s-au schimbat și simțeam nevoia să văd permanent bine și de aproape, ceea ce e imposibil când ai două perechi de ochelari pentru distanțe diferite. Așa că am apelat la specialist, care mi-a recomandat Essilor. Am ales lentile Varilux, care îmi permit să văd bine și clar la orice distanță, lentile tratate și pentru protecția ochiului la lumina de calculator, și la razele ultraviolete din mediul înconjurător. Cum sunt o persoană care cu greu iese din clasic, la rame am avut ceva probleme, până am ales rama invizibilă, adică doar două brațe care țin lentilele. În felul acesta mi se vede expresia ochiului oricând, nu mi se conturează diferit forma feței și, cel mai important, văd bine tot timpul, fără să am vreun unghi închis din cauza ramei.

Citește și: Ce sunt lentilele progresive și de ce ai nevoie de ele

Ce remarci primești din partea admiratorilor când porți ochelari?

Cel mult întrebarea „Porți ochelari?“. Nu pare să deranjeze pe cineva, iar faptul că afară, la lumină puternică, par ochelari de soare nu e nicio mirare.

Ca actriță, ai luat în calcul corecția viciului de refracție și în alte feluri – lentile de contact, chirurgie oftalmologică?

Am fost informată despre aceste posibile procedee, dar nu mă tentează. Lentilele mă jenează îngrozitor. Am încercat cândva, pentru un personaj, lentile colorate și a fost un calvar să le port chiar și câteva ore. Cei care poartă lentile de contact spun că nu e așa de greu, că te poți obișnui. Eu îi cred, dar prefer ochelarii. Iar operația nu-mi este recomandată deocamdată. În plus, îmi place să port ochelarii, simt că-mi protejează ochiul de toți factorii externi. Ochelarii sunt ca un scut protector, care mă apără și mă ajută să văd mai bine.

Care sunt activitățile voastre de familie, preferate de toți trei?

Să vedem un film împreună sau să ne jucăm toți trei tot felul de jocuri cu cărți sau cu întrebări și să descoperim orașe noi pe harta lumii.

Știm cât de mult iubești dansul. Când ai dansat ultima oară?

Dansez mult cu Dora prin casă. Dansăm la petreceri. Iar mai nou, după premiera din 25 martie, îmi caut un club de dans pentru a lua din nou lecții de salsa.

Ai vreo superstiție?

Mai multe. Nu suport să văd pantofi pe masă, nu vorbesc despre un proiect cât este încă în faza inițială, scuip de trei ori când văd o pisică tăindu-mi calea, nu spun ,,noroc“, ci ,,baftă“ când e vorba să urez noroc în teatru, nu trec pe sub scară… și mai sunt, dar vi le spun când mi le amintesc.

foto: Paul Buciuta

S-ar putea să te intereseze și:

Anca Serea adoră haosul organizat din viața ei

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News