Mihai Bendeac, la Antena 1 din toamnă (update)

De Unica.ro, pe

Update – Mihai Bendeac a postat pe site-ul său un comunicat de presă în care expune motivele care l-au determinat să părăsească postul Prima TV. Actorul spune că nu e un mercenar ;i că partea financiară nu este cea care a cântărit cel mai greu în luarea deciziei de a pleca la Antena 1.

„După doi ani şi jumate, când mi-am pierdut sănătatea mintală inventând situaţii precum «Bănel şi nea Gigi pe mess», «Solcanu la fitness», «Nikita la matrimoniale», «Pitzipoanca şi cocalarul», secvenţe care au făcut sute de mii, milioane de vizualizări pe net, după ce am lansat expresii devenite celebre precum acest «La naiba» cineva şi-a zis «Bendeac trebuie ţinut în frâu». Mare greşeală. Pentru că Bendeac acceptă orice, numai să nu-l laşi să se desfăşoare nu! ” 

Poziţia Prima TV faţă de decizia lui Mihai Bendeac

„În urma anunţului făcut public de Mihai Bendeac pe site-ul personal, ne exprimăm dezamăgirea cu privire la decizia sa de a părăsi trupa Mondenii şi postul Prima TV. Prin această decizie Mihai Bendeac a încălcat prevederile contractului încheiat cu SBS Broadcasting Media SRL. Subliniem că SBS Broadcasting Media SRL a respectat în totalitate prevederile acestui contract şi am aşteptat de la el aceeaşi conduită. Prin urmare, considerăm neprofesionistă atitudinea lui Mihai Bendeac faţă de cei care, în ultimii trei ani, au crezut şi investit în el şi l-au transformat dintr-un actor de teatru într-un profesionist de televiziune.”

Mihai Bendeac a confirmat, pentru divaonline.ro, plecarea lui de la Prima TV la Antena 1.

„Negociez de un an şi jumătate cu Antena 1 şi acum am ajuns la un rezultat final. Va fi o emisiune gen Mondenii-Saturday Night Live-Jay Leno, în care voi fi regizor şi realizator. Emisiunea va avea o durată de o oră şi jumătate şi deocamdată din echipă aş vrea să facă parte Daniel Buzdugan, cu care sunt în negocieri”, ne-a declarat Mihai.

Zvonurile care îl dădeau ca sigur pe simpaticul „monden” la postul Antena 1 au fost alimentate şi de rândurile postate de Mihai Bendeac pe blogul personal.

„Vă pot spune doar că e foarte posibil ca viaţa mea profesională să intre într-o nouă etapă. Un pas important spre ce am promis acum trei ani şi anume că voi deveni, până în 2016, cel mai bun om de televiziune din România. Mai am 7 ani! Îmi pare rău doar că am fost împins spre decizia pe care am luat-o de curând de atitudinea şi comportamentul unor oameni care trebuiau să mă lase mai degrabă să ZBURD NESTINGHERIT şi să-mi folosesc la maxim NELINIŞTEA CREATOARE decât să… În fine. Dar important e că am energie şi idei cât nici nu vă puteţi imagina!!!”
Ştirea a fost updatată la ora 17:30.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter