Maurice Munteanu, martorul unei scene cutremurătoare: „Te nenorocesc, te joc în picioare!”

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 14 octombrie 2022, 15:25

Maurice Munteanu a povestit într-o postare pe rețelele de socializare că a asistat la o scenă de violență care l-a marcat. Fashion editorul a avut și un mesaj pentru femeile care își agresează copiii.

Maurice Munteanu, îndrăgitul jurat de la „Bravo, ai stil!”, a povestit pe pe pagina lui de Facebook o întâmplare la care a fost martor și care l-a afectat din punct de vedere emoțional.

Vedeta a mărturisit că se îndrepta către un magazin de cartier atunci când a auzit urletul unui băiețel, care se afla la un loc de joacă și probabil căzuse. Ceea ce l-a îngrozit pe Maurice Munteanu a fost reacția bunicii copilului.

Maurice Munteanu, martorul unei scene cutremurătoare: „Te nenorocesc, te joc în picioare!”

În timp ce mă îndreptam discret către un și mai discret magazin de cartier, aud un urlet. Mă uit discret în dreapta și, în incinta unui loc de joacă pentru copii, văd un băiat de vreo 5 ani care se împiedicase alergând și care, cel mai probabil, se julise la genunchi. Nimic mai firesc!

Nu trec 2 secunde și aud un alt urlet. De data aceasta unul războinic! „Ionuț, te nenorocesc, te joc în picioare!”. Și spre băiat se îndreaptă o doamnă, probabil bunica. Zdrang! Îi arde o scatoalcă care îi zdruncină copilului karma. Copilul începe să urle și mai tare. „Aaaa, îți bați joc de mine?”. Și îi mai arde una, de data asta decisivă, să fie sigură că lecția de parenting a reușit și azi, a povestit fashion editorul revistei Elle.

Maurice Munteanu a transmis și un mesaj femeilor care aleg să se poarte așa cu copiii sau nepoții lor.

Îi distrugeți, doamnelor! De mici! Îi faceți pachet. Ei, la rândul lor, vor face la fel și iată cum se instalează discret dezechilibrul.

Motivul pentru care Maurice Munteanu nu își dorește un copil 

În emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Maurice Munteanu a dezvăluit că își mai dorește să devină tată, deși și-a dorit la un moment dat să aibă o fetiță pe care să o cheme Nora.

Acum nu îmi mai doresc un copil. Mi-ar plăcea foarte tare să mă concentrez foarte tare pe copiii prietenilor mei, să petrec mai mult timp cu ei, dar eu nu îmi doresc un copil. Acum este mult prea târziu, consider că mi-aș pierde foarte repede răbdarea și răbdarea este foarte importantă atunci când vrei să educi așa cum trebuie un copil. 

Eu am pierdut acest tren, nu am niciun fel de regret, așa au fost lucrurile, așa s-a întâmplat. Nu cred că scrie undeva, nicăieri nu scrie că toată lumea trebuie să aibă copii sau că toată lumea trebuie să trăiască povești infinite de dragoste. Unii poate chiar nu le trăiesc, a mărturisit Maurice Munteanu.

Citește și: Mama Monicăi Tatoiu a murit. „Eu mă bucur. M-am rugat să o ia Dumnezeu. Fără pomeni, fără priveghi!”

Delia, urmărită de un fan în parcul Herăstrău: „Mi-a băgat o lanternă în ochi”

Daniela Crudu își dorește un copil: „E și timpul meu”

Theo Rose și Alex Leonte, prezenți la aceeași petrecere. Cei doi foști iubiți sunt nașii unui băiețel

Maurice Munteanu critică femeile care nu petrec timp cu copiii lor

Juratul de la „Bravo, ai stil!” a fost critic la adresa femeilor care nu petrec timp cu copiii lor. Mai mult, acesta a mărturisit că admiră femeile care își asumă că nu pot crește un copil și refuză să devină mame.

Apreciez foarte tare femeile, inclusiv în cercul meu de cunoștințe, care au susținut că nu sunt făcute pentru asta, nu sunt făcute pentru a fi mame. Apreciez o femeie care spune că nu este făcută pentru a avea un copil, pentru a crește un copil. Prefer varianta asta decât varianta în care copilul apare, e crescut de niște bone, nu se petrece timp cu el, habar nu ai că ai un copil. Te responsabilizează doar financiar și cam atât. Prefer să fii asumat și să spui, da, nu e pentru mine, dar nu regret, a mai spus Maurice Munteanu.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter