Loredana, pregătită oricând să o ia de la capăt

De Unica.ro, pe

„Eu nu mă consider o divă, alţii m-au pus pe acest piedestal”, spune cu modestie Loredana Groza, cea care deschide seria interviurilor realizate de cititorii revistei DIVA.

Ea a răspuns întrebărilor pe care admiratorii săi le-au postat pe site-ul publicaţiei noastre, www.divaonline.ro.
Maria Câmpean, Timişoara
Eşti o persoană credincioasă?
Da, sunt o persoană credincioasă şi am fost educată în spiritul credinţei şi al creştinismului, dar pe parcurs am studiat şi am descoperit şi alte religii şi alte credinţe, iar acum pot spune că sunt câte puţin din fiecare. Cred că Dumnezeu este acelaşi pentru toată lumea, indiferent de religie sau rasă.

Eşti mulţumită de viaţa ta?

Daca n-aş fi, probabil că s-ar vedea mai repede decât la altcineva. Spun asta pentru că întotdeauna cântecele mele şi imaginea mea au fost în strânsă legătură cu ceea ce simt şi trăiesc. Deci, da, sunt fericită! Mă simt bine în viaţa mea.
„Eu nu mă consider o divă, alţii m-au pus pe acest piedestal”, spune cu modestie Loredana Groza, cea care deschide seria interviurilor realizate de cititorii revistei DIVA.

Ea a răspuns întrebărilor pe care admiratorii săi le-au postat pe site-ul publicaţiei noastre, www.divaonline.ro.
Maria Câmpean, Timişoara
Eşti o persoană credincioasă?
Da, sunt o persoană credincioasă şi am fost educată în spiritul credinţei şi al creştinismului, dar pe parcurs am studiat şi am descoperit şi alte religii şi alte credinţe, iar acum pot spune că sunt câte puţin din fiecare. Cred că Dumnezeu este acelaşi pentru toată lumea, indiferent de religie sau rasă.

Eşti mulţumită de viaţa ta?

Daca n-aş fi, probabil că s-ar vedea mai repede decât la altcineva. Spun asta pentru că întotdeauna cântecele mele şi imaginea mea au fost în strânsă legătură cu ceea ce simt şi trăiesc. Deci, da, sunt fericită! Mă simt bine în viaţa mea.
Ioana Popescu, Ploieşti
Cum decurge o zi normală din viaţa ta?
Niciuna nu este la fel ca alta şi, în acelaşi timp, toate au ca motto să fac cât de mult pot în ziua respectivă, ca şi cum a doua zi poate să nu existe. În sensul că îmi place să duc la sfârşit ceea ce îmi propun şi să îmi respect promisiunile şi planurile pe care mi le fac. De aceea o zi din viaţa mea poate fi cât un an din viaţa altcuiva. Sunt zile când poţi trăi cât alţii într-o viaţă, de aceea cred că trebuie să trăieşti fiecare zi la maximă intensitate.
Daniela Popa, Urziceni
Noua ta schimbare de look se datorează rolului din telenovelă sau a fost o decizie personală?
Este o decizie personală, pentru că imaginea mă reprezintă pe mine şi nu viziunea unui stilist care încearcă să îmi traducă personalitatea. Consider că eu ştiu cel mai bine să fac legătura între ceea ce vreau să transmit şi imaginea pe care vreau să o abordez. Rodia, personajul din telenovela „Regina”, este un personaj pe care l-am dezvoltat pe parcursul anului, a evoluat cu povestea, iar ceea ce este el acum, este în armonie cu personalitatea mea din viaţa reală.
Ioana Minulescu, Bucureşti
Care consideri că a fost cel mai mare succes al tău pe plan muzical?
Este ca şi cum ai spune, dacă ai avea mai mulţi copii, pe care dinte ei îl iubeşti mai mult. Îmi este imposibil să aleg o melodie pentru că de fiecare dată ultimul lucru pe care îl faci, ultima realizare obţinută este cel mai mare succes. Cred că acesta este motorul următoarelor succese.
Sabina Cornovac, Bucureşti
Am învăţat în trecut un truc de la tine. Erai în emisiunea lui Teo şi explicai cum trebuie să procedăm atunci când ne rujăm pentru a nu ne murdări dinţii de fard. Ce alte lucruri la fel de utile ne mai poţi spune în materie de machiaj?
Sunt multe astfel de trucuri, dar acum îmi trece prin minte unul anume: pentru ca tenul să pară mai proaspăt, ar trebui folosit doar fond de ten. Pudra accentuează şi scoate în evidenţă riduri pe care nu le ai, tenul pare mai uscat, mai tern şi astfel mai îmbătrânit. Pentru un look proaspăt şi natural, este de ajuns doar fond de ten, poate doar un pic de pudră pe varful nasului şi pe frunte, ca să nu lucească.

Marian Grigorescu, Slatina
Sunt tot felul de zvonuri în presă despre tine şi un presupus divorţ. Este adevărat sau sunt simple speculaţii?
Nu, nici gând şi nici nu s-a pus vreodată în discuţie acest lucru. Astfel de zvonuri apar la toate cuplurile care sunt în atenţia publicului. Am o familie la care ţin foarte mult şi cred că toţi, şi fetiţa mea şi soţul meu, ne dorim să fim împreună. Ne înţelegem perfect, chiar dacă timpul pe care îl petrecem împreună nu este pe cât ne-am dori noi. Însă atunci când suntem laolaltă, ştim să profităm de fiecare secundă.

Mihaela, Râmnicu Vâlcea

Cum de eşti atât de perfecţionistă în tot ceea ce faci?
Consider că perfecţiunea este plictisitoare şi de aceea, în tot ce fac, las o portiţă liberă pentru improvizaţie, nonconformism şi imprevizibil. Perfecţiunea este un mit şi în general tot ceea ce pare perfect este dubios. Un lucru prea bine produs sau aproape de perfecţiune devine fără identitate şi fără emoţie.
Diana Păun, Bucureşti
Spune-ne şi nouă cum de reuşeşti să te menţii atât de slabă?
Am încetat să mai ţin diete drastice şi recomand tuturor să încerce măcar o dată să trăiască fară cure de slăbire, să îşi asume riscul ăsta. Tot ceea ce contează este să nu faci excese. Orice organism care este înfometat de orice, proteine, carbohidraţi sau glucide, va reţine cât va putea de mult din acestea imediat ce va primi. Cel mai sănătos este să dai organismului câte puţin din fiecare, astfel încât să nu simtă schimbări, însă trebuie evitat pe cât posibil zahărul. Pe lângă faptul că este foarte toxic şi nu aduce prea mari beneficii, zahărul îmbătrâneşte.
Andreea Zaicu, Craiova
Cum e viaţa de vedetă?
Chiar dacă pare greu de crezut, nu este atât de relaxată pe cât poate părea. Întâlneşti oameni superbi şi uneori te ciupeşti să vezi dacă e vis sau nu, însă printre toate aceste revelaţii şi descoperiri zilnice, viaţa de artist este o continuă căutare şi zbucuim. Este o viaţă foarte agitată, mai ales când vrei să fii un artist bun, să păstrezi dragostea publicului, mai ales când e vorba de femei care cântă. În comparaţie cu un bărbat, pentru o femeie totul este mai dificil. Pare o viaţă foarte strălucitoare, dar este de fapt o muncă, uneori ca la antrenamentele de maraton, iar aici mă refer la cântăreţii profesionişti, adevăraţi, care dau totul pe scenă, care nu se mulţumesc doar să pozeze frumos în clipuri şi reviste.  Pentru a cânta două ore live, pentru a avea forţa fizică de a duce la capăt un show complet care să fie în concordanţă cu secolul în care trăieşti şi la aşteptările publicului care este din ce în ce mai pretenţios, necesită un efort continuu şi constant.
Simona Cristina Acsinte, Bârlad
1. Nu eşti tentată să te îndrăgosteşti de vreunul dintre colegii de la platourile de filmare ale „Reginei”?
Într-adevăr, pentru că interpretez rolul unui personaj lipsit de prejudecăţi, care este surprins în multe ipostaze intime cu diferiţi actori, publicul îşi poate pune întrebări de genul acesta, dar în faţa camerei de luat vederi este cu totul altceva decât în faţa televizorului. Deci nu s-a pus niciodată problema să mă îndrăgostesc de colegii de filmare.
2. Dacă ţi-ar oferi cineva mai mulţi bani pentru a juca într-o altă producţie, ai accepta? Sau îţi place prea mult rolul Rodiei?
Am fost întotdeuna un om loial şi cred foarte mult în asta. În tot ceea ce fac mă implic extrem de mult şi nu fac asta pentru bani. Toată activitatea mea artistică a luat naştere din plăcere în primul rând şi din pasiune pentru frumos. Muzica şi actoria îmi aduc bucurie şi inspiraţie şi de aceea mă consider o norocoasă, pentru că am făcut mereu ce mi-am dorit, iar faptul că am şi câştigat bani din asta este ca un bonus fericit. Dar nu ăsta a fost ţelul meu, să câştig bani. Daca ar fi primat asta, cu siguranţă nu eram aici, acum. În general, în viaţă cred că trebuie să îţi urmăreşti visul şi nu să îţi umpli buzunarul. În cazul meu, partea materială a fost întotdeauna un lucru care a venit drept urmare. Asta nu înseamnă că nu îmi place să trăiesc frumos şi să nu lipsească nimic celor din jurul meu.
Andreea Mihalache, Brăila
Te consideri una din divele României? Consideri că ai ajuns în acest moment la nivelul la care este Madonna în Statele Unite?
Este o comparaţie la cu totul altă scară. Eu mă adresez unei pieţe mult mai mici, dar asta nu înseamnă că nu vreau sa fiu o cântăreaţă univesală. Încerc să fac cultura noastră cunoscută lumii şi să arăt că şi în zona asta a lumii există oameni care simt, trăiesc şi creează lucruri valoroase. De aceea sunt flatată că Madonna este inspirată de cultura romă şi ţigănească, iar faptul că ei îi place, dă o imensă valoare şi, practic, îmi recunoaşte muzica şi aportul  la promovarea acestui stil muzical.
Nu mă consider divă. Alţii m-au urcat pe acest piedestal. Eu sunt aceeaşi fată din Oneşti, am aceeaşi simplitate de a trăi, indiferent dacă mănânc icre negre, stridii sau peşte din conservă. Pot sa mă adaptez oricăror condiţii şi pot trăi oricum, pot oricând să o iau de la zero pentru că am avut multe momente de acest fel în viaţă şi nu îmi este frică de nimic. Mă consider mai degrabă o amazoană, o femeie luptătoare, decât o divă.
Ilie Popescu, Bucureşti
În urmă cu câţiva ani erai un pic mai plinuţă. Sunt curios să aflu de ce te-ai îngrăşat şi cum ai reuşit să slăbeşti?
Am avut o perioadă când am fost plinuţă, ca orice femeie care trece prin adolescenţă. În cazul meu, asta a coincis cu plecarea în Italia, unde am descoperit o nouă lume, un nou mod de a găti, gusturi noi; am descoperit pizza, gelato, pasta… Oricum, indiferent de dimensiunile tale, important şi sănătos pentru psihic este să te simţi bine, să nu îţi pierzi feminitatea şi sex-appeal-ul. Contează să îţi asumi ceea ce eşti! Eu nu pot spune că m-am simţit foarte bine atunci pentru că sunt o fire energică, iar atunci când ai kilograme în plus, te mişti mai greu şi de asta am încercat să depăşesc situaţia. M-am mai îngrăşat în timpul sarcinii, dar asta este firesc. Important este să îţi trăieşti viaţa şi că tu eşti cea care îşi imaginează viitorul!
Carmen Oana Cristian, Galaţi
Care a fost cel mai jenant şi urât moment al carierei tale?
Nu ştiu. Lumea muzicii şi scena nu te scutesc de tot felul de momente şi situaţii plăcute sau mai puţin plăcute. Se poate întâmpla orice, oricând, şi eşti expus, cu sau fără voia ta, mai mult ca în orice altă meserie. Toate acestea pentru că eşti în ochii publicului, pentru că eşti mai uşor de minţit, înşelat şi mai uşor de rănit decât orice alt om. Mi-am asumat asta de la început, inclusiv faptul că gloria şi umilinţa se află pe aceeaşi medalie. Una pe o parte, una pe cealaltă. Am  avut şi momente jenante în carieră, dar am trecut peste ele, pentru că trecutul e trecut, ceea ce contează e prezentul.
Ioana Mădălina Zegrean
În ce măsură te asemeni cu personajul tău din telenovelă?
Ceea ce avem în comun în cea mai mare măsura este dragostea pentru muzica şi dorinţa de a-i face fericiţi pe cei din jurul nostru. Faptul că e văduvă şi că a pornit de jos, îi conferă o aură de bunătate, iar nefericirea ce o încearcă îi dă forţa şi dorinţa să o transforme în ceva nobil. De aceea vrea să dea dragoste tuturor bărbaţilor, chiar dacă asta înseamnă să îşi sacrifice trupul pentru a-i face pe alţii fericiţi. La fel ca ea, şi eu chiar dacă eram bolnavă sau poate n-aveam cea mai bună stare să cânt sau să zâmbesc, întotdeuna am preferat ca oamenii din faţa mea să nu ştie asta, să nu las ca problemele mele sa transpară.
Adela Anghel, Bucureşti
Am citit în presă că ai fost plecată în America. Ce ai făcut acolo?
Am avut un turneu pentru comunitatea românilor de acolo. Am concertat la Washington, Philadelphia, Chicago şi chiar dacă a fost un efort mare, am cântat efectiv pentru români, pentru bucuria lor şi pentru ca muzica noastră şi spiritul românesc să fie expuse pe toate continentele. Îmi doresc să fac mai mult, să deschid cât mai multe uşi şi urechi, să traduc, să decodific ceea ce suntem noi cu adevărat şi nu ce vor alţii să creadă că suntem. În afară de concerte, am înregistrat o parte din cântecele ce vor apărea pe următorul meu album, intitulat „Tzuci”. Sper să facă legătura între aceste lumi, între Occident şi Balcani, între România şi restul lumii.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter