Liviu Vârciu, decizie de viitor vizavi de fiicele sale

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Joi, 26 iulie 2018, 16:00
Liviu Vârciu a luat o decizie importantă în ceea ce privește viitorul fiicelor sale. Artistul recunoaște că nu a fost foarte responsabil vizavi de viața sa și își dorește ca cele două fete ale sale să nu-i repete greșelile.

Liviu Vârciu are două fete, din două relații diferite. Dacă fiica cea mare, pe nume Carmina, are 16 ani, fiica cea mică a lui Liviu Vârciu, Anastasia, va împlini 1 anișor în această toamnă. Artistul își iubește odraslele și s-a decis să se preocupe mai mult de viitorul lor: „Eu am făcut o greșeală mare, că am dat banii în stânga și în dreapta și am stat doar în chirii. Nu vreau ca fetele mele să treacă prin ce am trecut eu, le iau doar apartamente, atât. La 60 de ani, îmi vând casa, fetele mele vor avea câte un apartament, îmi iau o barcă și m-am cărat. Îi fac și mamei mele o casă ca să își pună și ea o roșie în curte” – a declarat Liviu Vârciu la emisiunea Agenția Vip de la Antena Stars.

Cu mult înainte de a ajunge la altar cu Adelina Pestrițu, încă de pe vremea cânt făcea furori cu formația L.A, Liviu Vârciu a trăit o poveste de dragoste cu Ramona Teiceanu, Ami așa cum o alintau cei apropiați, originară din Arad. În urma acestei romanțe s-a născut și prima fetiță a artistului: Carmina.

Liviu Varciu alaturi de fiica sa mai mare, Carmina

Liviu Vârciu alături de fiica sa mai mare, Carmina

Anastasia este rodul unei scurte povești de dragoste cu Anda Călin, tânăra de care Liviu Vârciu s-a despărțit la începutul acestei luni, la foarte puțin timp după ce și-au botezat fetița.

Liviu Varciu botez Maria Anastasia

Liviu Vârciu alături de fiica cea mică, Maria Anastasia

Citește și – Jojo a fost nevoită să se opereze: “Am început să plâng de durere”

Citește și – Adrian Alexandrov, detalii despre nunta cu Elena Udrea

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter