Lidia Buble, schimbare îndrăzneață de look după încheierea filmărilor pentru Asia Express

De Unica.ro, pe

Lidia Buble (28 de ani) și sora ei, Estera (30 de ani), au revenit acasă după încheierea filmărilor sezonului 4 Asia Express, Drumul Împăraților. Anul acesta, filmările au avut loc în Turcia, Georgia și Azerbaidjan. Au mai fost și alte destinații pe rută, însă despre ele vom afla pe parcursul show-ului.

Asia Express 2021 se va difuza din toamnă. Lidia și Estera, precum și celelalte echipe, au fost nevoite să trăiască cu 1 euro pe zi, să-și caute cazare și transport și să ajungă primele la destinație, după îndeplinirea mai multor probe.

Lidia Buble, schimbare îndrăzneață de look după încheierea filmărilor pentru Asia Express

După revenirea în țară, Lidia și-a dorit o schimbare de look. Inițial, solista și-a întrebat urmăritorii de pe Instagram dacă să rămână blondă sau să revină la nuanța naturală a părului ei, șaten.

În cele din urmă, artista nu a rămas nici blondă, nu s-a vopsit nici șaten, ci a optat pentru o culoare mult mai vibrantă de roz. „Upss… nu m-am lăsat și tot fac ceva, ceva”, a scris cântăreața la story.

„Cât de bine îți stă!; Wow, ești superbă!; Ești de vis!; Îți stă super! Foarte faină culoarea; Senzațională!; Ești grozavă!; Marilyn Monroe de România și nu altceva!; Cât ești de frumoasă!”, au fost doar câteva dintre comentariile postării. Fotografiile le găsiți în GALERIA FOTO de mai sus!

Lidia Buble este cea mai bine plătită concurentă din sezonul 4 Asia Express 

La fiecare două zile petrecute pe traseu, Estera Buble a primit 800 de euro, iar Lidia Buble a fost recompensată cu 2000 de euro pentru fiecare ediție, fiind cea mai bine plătită concurentă din acest sezon, informează WOWbiz.

Citește și:

Lidia Buble și sora ei, Estera, despre Asia Express: „Toată lumea își bate joc de tine”

Mihai Petre, despre experiența Asia Express: „Trăiești într-o zi cât alții în 10”

Alexandra Ungureanu, despre competiția Asia Express: „Mă secătuiește”

„O viață am așteptat o astfel de oportunitate… să pot să-mi spun povestea și într-un alt context. Sunt extrem de competitivă, dar habar n-am cum am să fac față când adaug stresul și epuizarea. Vin să câștig și să-mi arăt că pot mai mult.

Noi suntem 11 frați. Cât o echipă de fotbal:)… am ales-o însă pe Esty, pentru că împreună suntem Double Bubble Trouble”, declara Lidia înainte ca filmările să înceapă.

Celelalte 8 echipe din sezonul 4 Asia Express sunt: Connect-R și Shift; Mihai și Elwira Petre; Patrizia Paglieri și fiul ei, Francy; Cosmin Natanticu și soția lui, Eliza; Alexandra Ungureanu și mama ei; Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța, și Lorelei și Zarug.

Competiția Asia Express este varianta românească a reality show-ului Peking Express, format TV lansat în anul 2004. În România, emisiunea a debutat pe 12 februarie 2018. Primul sezon a fost găzduit de Gina Pistol (40 de ani) și de actorul Marius Damian (49 de ani).

În sezonul al doilea, Ginei i s-au alăturat artiștii Liviu Vârciu (40 de ani) și Andrei Ștefănescu (43 de ani), care au fost în sezonul al treilea înlocuiți de Oase, câștigătorul sezonului 2, alături de solistul CRBL (42 de ani).

Fiindcă în primăvara lui 2021 a devenit mamă pentru prima oară, Gina a fost înlocuită cu Irina Fodor (32 de ani). Oase și Marius Damian găzduiesc de asemenea competiția TV în sezonul 4.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter