Lavinia Pîrva, aspru criticată pentru ultima intervenție estetică

De Unica.ro, pe

Lavinia Pîrva (36 de ani) a suferit de curând o nouă intervenție estetică la nivelul feței. După apariția fotografiilor în mediul online, solista a fost aspru criticată pentru decizia luată.

Din anul 2017, artista este căsătorită cu actorul, artistul și omul de televiziune Ștefan Bănică Jr. (53 de ani). Perechea are împreună un fiu, Alexandru, în vârstă de 2 ani. Artistul mai are doi copii, Radu (19 ani), din relația cu Camelia Constantinescu, și Violeta (13 ani), din mariajul cu Andreea Marin (46 de ani).

Lavinia și Ștefan s-au căsătorit în Bulgaria, iar alături le-au fost doar câțiva membri ai familiei și cei mai apropiați prieteni. „Am descoperit în Bulgaria un loc de care m-am îndrăgostit și mi-am dorit să fac acest pas acolo. În Bulgaria sunt niște locuri extraordinare.

Ne-am dorit să facem acest lucru discret. Am avut alături de noi persoanele care ne iubesc cu adevărat. Cununia religioasă a fost făcută în România. Am avut și două domnișoare de onoare, prietenele mele. Nașii sunt buni prieteni, care nu sunt cunoscuți publicului, nu sunt artiști”, declara Lavinia Pîrva în 2018.

Lavinia Pîrva, aspru criticată pentru ultima intervenție estetică

Recent, solista și-a retușat dimensiunea și forma buzelor. După ce fotografia a apărut în mediul online, trei tinere au scris: „Urâte buze. De ce te-ai mutila așa? Nici nu poate să-și mai închidă gura; Toate la fel de urate! Bleah; Păcat de frumusețea ei naturală! Și acele sprâncene de «animal cu blană», nu le văd rostul pe chipul ei frumos”.

Citește și:

Lavinia Pîrva, despre fiul ei Alexandru: „Ziua mă solicită foarte mult”

Lavinia Pîrva a clarificat zvonurile referitoare la divorț: „Momentan suntem îndrăgostiți”

De ce nu-și poartă Lavinia Pîrva verigheta? „Verigheta și inelul de logodnă sunt…”

În 2019, Lavinia mai spunea despre intervențiile sale estetice: „În general, nu simt nevoia să mă justific pentru lucrurile pe care le fac sau pe care nu le fac, deși citesc și aud adesea multe lucruri false la adresa mea.

Însă, pentru că am primit foarte multe întrebări, mă simt obligată față de oamenii care mă apreciază și care sunt alături mine, să explic această schimbare de imagine! Nu mi-am făcut și nu am nicio operație estetică!

Când va fi nevoie și medicul specialist va considera că trebuie, poate o voi face! Însă, pentru moment, sunt într-un program de remodelare și rejuvenare facială și corporală, minim invazive! (…)

Nu am ascuns acest fapt, le-am făcut publice de fiecare dată! (…) Sunt femeie, îmi iubesc corpul și iubesc frumusețea! Consider că a avea grijă de tine este un simț pe care orice femeie ar trebui să îl dețină! Îmi place să mă văd frumoasă și îmi place ca lumea să vadă același lucru!”.

În decembrie 2020, solista și-a corectat simetria buzelor. „Mulțumesc echipei de profesioniști pentru aspectul tenului și pentru faptul că au reușit să realizeze corectarea unei asimetrii a buzelor care mereu m-a deranjat!”, scria Lavinia Pîrva atunci pe Instagram.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter