Laura Cosoi, despre aventura în Bali alături de fetița sa, Rita. FOTO

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Luni, 15 iulie 2019, 11:41
Laura Cosoi a petrecut vacanța în Bali alături de soțul său, Cosmin Curticăpean, și de fetița lor, Rita, în vârstă de 1 anișor. Cei trei au trecut prin experiențe memorabile pe care actrița le-a împărtășit cu fanii săi.

Laura Cosoi, în vârstă de 37 de ani, a povestit pe blogul său cum a decurs vacanța exotică pe care au petrecut-o în familie, în Bali. Cu toate că nu este prima oară când aceștia călătoresc peste granițe, actrița a descris călătoria, dar și meniul Ritei cu lux de amănunte, având în vedere că destinația a fost una mai deosebită: „În avion nu am dormit, pentru că m-am străduit să îi distrag Ritei atenția de la tot felul de lucruri pe care nu avea voie să le facă. Ce să facem, e mult mai energică acum! În Bali nu întâmpini nicio dificultate dacă mergi cu copilul. Există meniu special pentru ei, cu paste, pizza, orez, noodles și multe altele, dar găsești ce să le dai și din oferta pentru adulți. Rita a mâncat orez cu legume, supă de legume, omletă sau ouă fierte, dimineață, orez cu lapte, tofu pane la cuptor, creveți la grătar și multe fructe. Am avut și borcane cu mâncare la noi, pentru orice eventualitate, dar n-a fost cazul.”, – a scris Laura Cosoi pe blogul personal.

Laura Cosoi a fost criticată pentru destinațiile mai puțin obișnuite în care pleacă cu micuța Rita și actrița a ținut să puncteze, într-o postare pe Instagram, că nu se teme să plece în vacanțe exotice, explicând și motivele alegerii: „Am tot fost întrebată dacă nu îmi este teamă. Teamă să zbor, să o iau pe Rita peste tot, să nu mă îmbolnăvesc, ca sunt zone cu cutremure, inundații, incendii, că mai bine nu risc, nu mă complic, nu și nu…Ba da. Nu fac nimic altceva decât ceea ce simt, am o viață și vreau să mă bucur de ea frumos. Nu merg în zone de război (fie Israelul excepție ) sau zone în care au loc calamități în general, ori în care e musai să o vaccinez pe Rita, dar mi-au rămas atât de multe locuri de văzut, zboruri de făcut, viață de trăit că nu mă pot sătura…”

Laura Cosoi si Rita - Bali 7

„Ne place să o lăsăm pe Rita să exploreze, să meargă cu tălpile goale, să mângâie animalele cu încredere. Nu mergem după ea dacă se îndepărtează, ci o lăsăm pe ea să vina la noi, să ne caute (evident o ținem sub observație de la distanță). Peste tot pe unde merge își face prieteni și le zâmbește. Este sociabilă și cum simte muzica, prinde ritmul și dansează! Nu suntem părinți perfecți, dar ne dorim ce este mai bine pentru Rita și încercăm să o creștem curat și frumos mixând instinctul cu rațiunea!” – a mai scris Laura Cosoi pe Instagram

Vezi imagini din vacanța Laurei Cosoi în Bali în galeria foto de mai sus!

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter