Cum arată casa în care stau Laura Cosoi, soțul ei și cei trei copii în Bali: ”Ne simțim ca acasă”

De Oana Savin, pe

Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean, sunt în vacanță în Bali, unde vor sta timp de o lună. Actrița petrece clipe de poveste cu cele trei fiice ale ei, în Ubud.

Laura a povestit, într-o postare pe Instagram, că se află în Bali pentru o lună, după ce a petrecut finalul de an în Vietnam.

Cum arată casa în care stă Laura Cosoi în Bali

Laura Cosoi trăiește momente de neuitat împreună cu familia ei în Bali. Actrița și-a anunțat urmăritorii de pe Instagram, în urmă cu două săptămâni, că urmează să stea în Indonezia timp de o lună.

Vedeta postează în mod frecvent imagini din vacanța ei în Ubud, unde peisajele sunt uimitoare, pe rețelele de socializare.

Acum, actrița a vrut să le prezinte fanilor ei de pe rețelele de socializare, casa în care s-a cazat în Bali.

„Căsuța noastră din Ubud, locul în care revenim de fiecare dată și ne simțim ca acasă”, a scris Laura Cosoi în mesajul care a însoțit imaginile cu locul în care s-a cazat.

Actrița stă într-o căsuță din resortul Kamandalu, unde, potrivit Booking, o noapte de cezare cu mic dejun inclus, în luna ianuarie, pentru doi adulți costă 1.250 lei.

Citește și: Cum au trecut Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean peste problemele din căsnicie. „Încercările îți consolidează relația”

Citește și: Laura Cosoi, dezvăluiri despre viața de mămică: „Tot timpul o iau și pe Lara cu mine”

Citește și: Cum arăta Laura Cosoi în copilărie. Actrița i-a transmis un mesaj emoționant mamei sale: „Te iubim, dincolo de tot și toate”

Citește și: Laura Cosoi: „Am devenit femeie abia când mi-am cunoscut soțul”

Laura Cosoi și-a sărbătorit ziua de naștere pe plajă

Pe 2 ianuarie, Laura a împlinit 41 de ani. Vedeta și-a sărbătorit ziua de naștere alături de cei dragi, pe plajă, în Vietnam.

Actrița nu putea să își dorească ceva mai mult. De ziua ei a avut parte de foc de tabără, șampanie și un tort la lumina lumânărilor, totul pe o plajă exotică.

„Iubire! Am tot! Mulțumesc, viață”, a scris Laura pe Instagram, unde a postat câteva imagini cu ea și cele trei fetițe ale sale, Rita, Vera și Lara.

Laura și Cosmin Curticăpean sunt plecați din țară de dinainte de Crăciun. Inițial au petrecut câteva săptămâni în Vietnam, iar la începutul anului s-au mutat în Bali, unde vor sta până la sfârșitul acestei luni.

Vezi în Galeria FOTO cum arată casa în care este cazată Laiura Cosoi în Ubud.

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter