Jennifer Lopez, recompensată cu premiul Michael Jackson Video Music Vanguard

De Oana Savin, pe
Cântăreața Jennifer Lopez va fi recompensată, în cadrul MTV Video Music Awards de anul acesta cu premiul Michael Jackson Video Vanguard.

Deși decernarea premiilor MTV Video Music va avea loc peste câteva săptămâni, unul dintre câștigători a fost anunțat chiar de MTV în cadrul unui comunicat.

Organizatorii au numit-o pe Lopez, în vârstă de 49 de ani, „una dintre cele mai iconice și influențabile persoane care s-a dezvoltat în televiziune, muzică, film, modă, afaceri și filantropie”, notează Fox News.

Jennifer, care va concerta la evenimentul din 20 august, a apărut într-un segment live pe Facebook în care a afirmat că i se pare „uimitor” că va primi acest premiu.

Nu pot să cred. Sunt atât de entuziasmată”, a declarat cântăreața.

Câteva ore mai târziu, J-Lo a scris pe Twitter despre distincția ce urmează să îi fie înmânată.

Primesc MTV Michael Jackson Video Vanguard Award 2018…atât de entuziasmată!!! Atât de recunoscătoare”, a scris artista pe rețeaua de socializare.

Mesajul a fost însoțit de câteva secvențe din mai multe videoclipuri ale cântăreței.

Pe lângă acest premiu, Jennifer Lopez ar putea pleca acasă de la eveniment cu încă alte câteva trofee, fiind nominalizată la categoriile „cea mai bună colaborare” și „cel mai bun videoclip latino”, pentru piesa „Dinero” la care a colaborat cu Cardi B și DJ Khaled.

Anul trecut, premiul Vanguard a fost oferit lui Pink. Alți artiști care au fost recompensați cu acest premiu sunt Rihanna, Kanye West și Beyonce.

Citește și: Madonna își dedică ziua de naștere ajutorării copiilor din Malawi

Citește și: Will Smith va lansa o carte de dezvoltare personală

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter