Iubitele lui George Clooney

De Cristina Popa, pe

Renee Zellweger, Kelly Preston şi Sarah Larson sunt doar câteva din femeile care s-au aflat la braţul lui George Clooney. Cea mai nouă „achiziţie” este italianca Elisabetta Canalis.
George Clooney(48 ani) face parte din acea categorie de bărbaţi care devin din ce în ce mai carismatici şi mai atrăgători odată cu trecerea timpului.

Conştient de acest aspect, actorul american pare că profită de calităţile native atunci când vine vorba de poveşti de dragoste.

Dacă pe lângă relaţiile oficiale luăm în calcul şi idilele depistate de presă, dar neconfirmate de către protagonişti, din momentul în care a ieşit pentru prima dată în lumina reflectoarelor şi până în momentul de faţă, George Clooney a avut peste 25 de iubite, însă doar una a reuşit să îl ducă în faţa altarului.

Între 1989 şi 1993, Tania Balsam a fost soţia celui care ulterior a devenit unul dintre cei mai râvniţi bărbaţi de la Hollywood.

Aparent total diferite – blonde, roşcate, şatene sau brunete… actriţe, cântăreţe, fotomodele sau ilustre necunoscute – iubitele lui Clooney au totuşi ceva în comun – majoritatea cu mult mai tinere decât actorul, toate au fost nişte femei frumoase care s-au încadrat în standardul  perfecţiunii, 90-60-90, şi, în final, toate au fost părăsite de către celebrul burlac.

Din rândul colegelor de breaslă, Clooney şi-a încercat norocul alături de Kelly Preston (1989), Krista Allen (2002-2004), Lucy Liu (în 2000, dar şi în 2006), Renee Zellweger (2000), iar publicaţiile de scandal l-au asociat şi cu Charlize Theron, Julia Roberts sau Salma Hayek.

Odată cu trecerea anilor, Clooney a dovedit că povestea Cenuşeresei poate deveni realitate şi în secolul XXI. În acelaşi timp el a reuşit să sublinieze şi slăbiciunea pe care o are faţă de chelneriţe. A ales trei dintre ele pentru a-şi accentua pasiunea. Ele sunt Celine Balitran (1996-1999), Sarah Larson (2007-2008) şi Lucy Wolvert (2009).

Cât despre modele, în trecut Clooney a ales-o pe Lisa Snowdon (2002-2005), în timp ce astăzi trăieşte o nouă poveste de dragoste alături de modelul italian, cu 18 ani mai tânără decât el, Elisabetta Canalis.

Cine ştie ce se va întâmpla în viitor… un nou nume pe lista actorului, o a doua căsnicie sau chiar un copil?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter