Irina Rimes lansează albumul „Acasă”, o călătorie de redescoperire a sinelui 

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 23 iunie 2022, 14:29

Irina Rimes lansează cel de-al patrulea album „Acasă”, compus într-un drum de redescoperire al artistei, care a călătorit prin România cu rulota alături de echipa ei în cadrul unor sesiuni de compoziție în locurile cele mai frumoase din țară, cu destinația finală, chiar acasă, la Izvoare, în Republica Moldova.

Irina Rimes lansează albumul „Acasă”, o călătorie de redescoperire a sinelui 

Materialul s-a lansat online, pe magazinele digitale, cât și fizic, sub formă de CD. Ulterior va apărea și o variantă pe vinil. „Acasă” include 16 piese confesiune, vindecătoare și sensibile, compuse de artistă alături de compozitori și producători de top din România. Pe album sunt și cele două colaborări, „Pentru totdeauna”, cu Grasu XXL, și „Навсегда”, cu Jah Khalib.

„Prin acest album pun punct unui capitol mare, poate cel mai rebel, poate cel mai răzleț capitol al vieții mele. Am suferit, am visat, am vrut, am avut și apoi am pierdut, ca mai apoi să sufăr iar, am pierdut din nou, ca mai apoi să regăsesc. Dar nu ceva ce am pierdut, ci mai degrabă ceva nou, ceva ce era tot timpul acolo și eu nu știam”, a declarat Irina Rimes.

„«Acasă» este despre întoarcerea la rădăcini, la cel cu care ești bine, adică tu în varianta ta relaxată și acceptată. Atunci când răsufli ușurat că te-ai regăsit pe tine, acasă, în brațele tale. Eu am scris despre toate lucrurile acestea și le-am comprimat într-un album care este cel mai concis lansat de mine până acum, atât din punct de vedere muzical, dar și vizual”, a completat.

Videoclipurile pentru unsprezece dintre piesele de pe album vor fi lansate în metaverse, o realitate virtuală imersivă, și reprezintă o premieră pentru un artist român. Alte două videoclipuri au fost filmate în timpul documentarului „Pe drumul meu”.

Irina Rimes a făcut o repetiție generală cu public alături de trupa ei în cadrul unui concert susținut în Brașov, în Piața Sf. Ioan, unde piesele de pe album au fost interpretate în forma lor raw, într-un cadru restrâns, întocmai ca în sufrageria artistei.

Articolul continuă după recomandări

Citește și: EXCLUSIV. Cum i-a cunoscut Antonia pe părinții lui Alex Velea și ce relație are cu ei

Citește și: Alex Velea și Antonia, colaborare mult așteptată pentru single-ul „Tranquilo Papi”

Citește și: INNA a lansat single-ul „Magical Love”

Iar pe 8 iunie, artista a cântat piesele de pe „Acasă” într-un cadru intim, alături de prieteni, familie și persoane publice, chiar în sufrageria ei, un concept pe care artista îl face de câțiva ani deja, care se numește „Sufrageria Irinei”.

„Acasă” este practic coloana sonoră a documentarului de 7 episoade pe care Irina Rimes l-a lansat alături de HBO Max pe data de 3 iunie, „Irina Rimes: Pe drumul meu”, o miniserie prin care artista a ales să își spună povestea, struggle-ul de artist.

Irina rememorează evenimente importante din viața ei, vorbește despre versurile pe care le cântă, despre oamenii care au ajutat-o în carieră. În paralel, sunt dezvăluite detalii despre sursele de inspirație ale albumelor anterioare, sunt pregătite videoclipuri și concerte caritabile. 

Irina Rimes este unul dintre artiștii emblematici ai industriei muzicale din Români. Și-a pus amprenta asupra publicului și topurilor radio și TV prin stilul unic de interpretare, piese statement și sute de show-uri live intense și pline de emoție.

„Despre el”, „Cosmos” și „Pastila” sunt cele trei albume compuse de Irina care includ hituri precum „Visele”, „Ce s-a întâmplat cu noi”, „Iubirea noastră mută”, „Bandana”, „Bolnavi amândoi”, „Nu știi tu să fii bărbat”, iar colaborările cu artiști precum Guess Who, Carla’s Dreams, The Motans, INNA, Grasu XXL, Bruja sau Cris Cab, dar și piesele compuse pentru Andra, Antonia, Nicole Cherry, confirmă versatilitatea sa.

Foto: Global Records

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter