Irina Deaconescu și-a botezat fiica: „A fost un eveniment foarte special”

De Adelina Duinea, pe

În luna octombrie a anului acesta, la doar 22 de ani, Irina Deaconescu a devenit mamă. „Bună, internet. Sunt eu, Victoria”, a scris tânăra în mediul online, în dreptul a trei fotografii în care apare alături de fiica ei.

Irina Deaconescu și-a botezat fiica: „A fost un eveniment foarte special”

Luni, 14 decembrie, Irina și iubitul ei, jucătorul de fotbal Cristian Manea (23 de ani), și-au botezat fiica. „Am botezat-o pe Victoria! A fost un eveniment foarte special din viețile noastre.

Poate cel mai special, după naștere. În același timp, pentru mine a fost cel mai stresant. Mă gândeam cu teamă și aveam tot felul de frici”, a mărturisit Irina Deaconescu în mediul online.

„Sunt destul de ciudățică când vine vorba de cine ia contact cu Victoria. Când, cum. De-asta nimeni nu a venit s-o vadă, doar eu, maică-mea și Cristi am luat contact cu ea până în ziua botezului.

A fost destul de ciudat să văd alți oameni în jurul ei. Evident, i-am testat pe toți. Asta a fost prima regulă”, a mai spus. Fotografii de la eveniment găsiți în GALERIA FOTO de mai sus!

„Dintotdeauna mi-am dorit să fiu o mamă tânără si se pare că s-a întâmplat mai repede decât mă așteptam. Sunt de părere că nimeni nu este pregătit pentru provocările care vin la pachet cu viața de părinte, indiferent de vârstă.

Totul se învață pe parcurs. Am anumite frici, dar sunt sigură că viața mea o să se schimbe în bine. O să creștem frumos împreună”, dezvăluia Irina în ediția de august a revistei Elle România.

Cum a aflat că era însărcinată?

„Este o poveste destul de amuzantă, zic eu (…). Tot vedeam că au loc schimbări în corpul meu și i-am spus în glumă iubitului meu că s-ar putea să fim părinți. Am ieșit să facem niște cumpărături și am zis să cumpărăm și un test, dacă tot suntem în oraș.

Am mers la baie să fac testul, l-am lăsat pe suportul pentru hârtie și, în timpul în care testul se colora, mă gândeam la cum o să ies din toaletă și o să îi fac o «glumiță» iubitului meu, spunându-i că sunt însărcinată.

Am ridicat ochii și am văzut cele doua liniuțe (joke’s on you, Irina …), m-au lăsat picioarele și m-am blocat. Am ieșit și i-am spus prietenului meu că sunt două liniuțe pe test.

S-a uitat la mine și i-a apărut un zâmbet imens pe buze. Mi-a spus: «O să ne descurcăm, o să fie minunat. Suntem împreună în asta».

În acel moment mi-a dispărut și mie toată teama și am început să mă bucur de minunea care ni s-a întâmplat”, a dezvăluit Irina, tot pentru Elle România.

Foto: Instagram

Citește și:

Christina Ich s-a fotografiat nemachiată: „Asta-i fața mea! Fără filtru, fără make-up”

Cu ce se ocupă acum actorul Dragoș Moștenescu? Este stabilit în Anglia

Dakota Johnson și Chris Martin s-au logodit? Cum arată inelul actriței?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter