Ilie Năstase va face muncă în folosul comunității

De Oana Savin, pe
Ilie Năstase va face muncă în folosul comunității după ce, joi, și-a recunoscut vinovăția în cadrul procesului în care este acuzat de conducere sub influența băuturilor alcoolice și sustragere de la recoltarea probelor biologice.

Regret foarte mult situația. Și eu am o familie, copii și regret”, a spus fostul jucător de tenis în fața magistraților.

Dosarul lui Ilie Năstase a fost trimis în instanță în decembrie 2018, iar la primul termen al procesului acesta și-a recunoscut vinovăția și a ceut să fie judecat prin procedura simplificată, relatează Agerpres.

Instanța a fost de acord, iar sentința în acest caz va fi anunțată pe 27 februarie.

Avea un permis de conducere eliberat la Monaco, potrivit căruia avea dreptul să conducă acel scuter. Nu a ştiut că i-a fost suspendat dreptul de a conduce. Este şi culpa domnului Năstase, dar şi a organelor de poliţie. Domnul Năstase a avut o atitudine sinceră. A precizat că nu credea că săvârşeşte o infracţiune. A suflat de două ori în aparatul etilotest, dovadă că a colaborat cu poliţia, dar nu i s-a explicat despre prelevarea probelor de sânge. (…) Legat de a doua faptă – distanţa dintre cele două evenimente este mică – între 4 dimineaţa şi 11, când a mers la camera de gardă, pentru că prezenta leziuni grave. Stătuse trei ore la Institutul de Medicină Legală ‘Mina Minovici’. Stresul post traumatic a fost cauzat de încătuşare. Nu mi se pare normal ca un agent de poliţie, care trebuie să prevină faptele contravenţionale şi penale, să decidă să-l urmărească şi să-l lase să producă infracţiunea. A spus că poate presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii. Aveţi în faţă o persoană care regretă acele fapte. Nu vă solicităm clemenţă, dar vă rog să daţi posibilitatea să se îndrepte”, a spus avocatul lui Năstase.

Pe 25 mai 2018, în jurul orei 04:45, polițiștii Brigăzii Rutiere au oprit un autoturism condus de Ilie Năstase, pe Șoseaua Nordului, pentru un control.

Cum fostul tenismen se afla într-o vizibilă stare de ebrietate, i s-a solictat să fie testat cu un aparat alcooltest. În acel moment, Ilie Năstase a devenit recalcitrant și a adresat injurii polițiștilor, astfel că a fost încătușat și condus la sediul INML pentru a-i fi recoltate probe biologice.

El a refuzat să îi fie recoltate probele și a fost condus la sediul Brigăzii Rutiere unde i s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și pentru refuz de recoltare de mostre biologice.

La doar câteva ore de la incident, Ilie Năstase a fost prins din nou de polițiști, în timp ce conducea un scuter, fără permis.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter