EXCLUSIV. Corina Caragea, mărturisiri despre provocările izolării

De Georgiana Averchi, pe Ultimul update Marți, 31 martie 2020, 15:15

Corinei Caragea, prezentatoarea știrilor sportive de la Pro Tv, îi prinde bine această perioadă, deși a fost nevoită să-și anuleze multe planuri. Spune că va sta în casă oricât va fi nevoie, dacă de asta depinde binele tuturor. „Până la urmă, ceea ce trebuie să facem nu este deloc greu – să stăm acasă și să urmăm regulile de igienă și distanțare socială, pentru ca mai apoi să ne putem îmbrățișa din nou”, crede Corina.

Acum are timp să stea de vorbă mai mult cu cei dragi, să-și asculte prietenii mai vulnerabili, ba chiar s-a apucat de gătit și este surprinsă de cât de mult îi place, ba chiar îi și ies preparatele. Pentru că mereu a fost adepta activității fizice, unul dintre colțurile casei sale a devenit „sala” de sport.

Cum este programul tău acum?
Eu continui să merg la muncă, așa că în funcție de turele de la Știri este și programul meu zilnic. Sigur, avem grijă, ne protejăm și dezinfectăm, respectăm toate regulile de distanțare și igienă. Acum mă odihnesc foarte mult, pot spune ca sunt mai disciplinată, că mănânc mai corect și mai sănătos și petrec mai mult timp cu cei dragi, chiar dacă la distanță.

Cum îți umpli timpul?
Timpul rămas după muncă este, întradevar, diferit de cum era înainte. Parcă tot nu îmi ajunge! Nu mă plictisesc deloc și trece ziua tare rapid. Doar că acum fac toate acele lucruri pe care le-am tot amânat și pentru care nu găseam niciodată momentul potrivit. Și altele… le-am adaptat. Nu mai merg la sală sau în parc pentru sport, dar fac acasă cu ce am la îndemână – un bidon de apă, sticle, canapea, scaun, o banda elastică și o coardă. Mă ajută să mă mențin în formă, chiar dacă nu mai am programul bine stabilit de dinainte sau instructorul să mă ajute. Sportul este sănătate, atât fizică, cât și psihică. Citesc, mă uit la filme (nu seriale, căci mi-e frică de dependența pe care o dau), fac planuri pentru viitoarele călătorii și urmăresc documentare despre anumite desținații de pe “wishlist”. Pregătesc articole pentru blogul meu, fac ordine în cele 7387327 de poze din vacanțe și petrec timp și pe social media, unde țin legătura cu prietenii mei virtuali.

Ce lucruri pe care nu aveai timp să le faci au prioritate acum?
Casa este mai curată ca niciodată, iar în bucătărie dacă până acum nu intram pentru că nici nu mă pasiona și nici nu mă descurcam, am descoperit că pot să fac și eu câteva rețete simple și chiar am supraviețuit cu bine :).

Cum e starea ta emoțională? Ai anumite temeri? Cum le faci față?
Sigur că nimănui nu îi place această perioadă, dar văd partea plină a paharului și folosesc acest timp primit cadou forțat. Prea alergăm toți de colo-colo și nu aveam timp. Acum poate că așa trebuie să fie – să ne reconfigurăm traseul, să ne aplecăm spre lucrurile cu adevarat importante – să avem grijă de sănătatea noastra fizică, psihică și sufletească, să ne apropiem de persoanele cu adevărat importante din viața noastră. Acum am timp de stat la povești la telefon sau pe facetime și am grijă să îi fac și pe cei singuri să treacă mai lin peste perioada asta. Sunt norocoasă și nu am de ce să mă plâng. Sunt oameni pentru care viața grea pe care o duceau înainte, cu lipsuri materiale sau sănătate șubredă nu au buton de pauză și această izolare e sinonimă, nu cu plictiseala sau îngrădirea libertății de mișcare la muncă, sală, parc sau terasă, ci cu griji pentru pierderea locului de muncă, continuarea tratamentului, lipsa unei case în care să stea sau a unor condiții de igienă pe care oricum nu le aveau nici înainte. Apoi sunt acei oameni singuri, în vârstă, depresivi, cărora această izolare nu face decât să le adâncească problema. Așadar, eu chiar sunt norocoasă și încerc să ajut pe cei mai vulnerabili din jurul meu.

Ce citesti? La ce filme te uiti?
Cărți și documentare despre diverse colțuri ale lumii în care vreau să ajung. Un film pe care l-am văzut de curând acasă și îl recomand este „Remember the titans”, un film mai vechi, iar cartea pe care o am acum lângă mine, pe canapea, este „Bastarda Istanbulului”.

Citește și Trei seriale pentru a treia saptămână de izolare

Ce planuri de călătorie ai sau ai avut pentru anul asta? Ce vacanțe ai anulat?
Aveam bilete și hoteluri rezervate și plătite către Madrid, Barcelona și Valencia. Aveam de gând să merg la finala Euro de la Londra și la un concert în iunie. Totul a fost anulat, din păcate, dar eu vreau să cred că nu anulat, ci amânat. Pentru că abia aștept să mă urc din nou în avion. Deocamdată, nimeni nu mă împiedică să călătoresc mental și să fac planuri pentru alte vacanțe, cine știe când.

Citește și INTERVIU Turism în vreme de pandemie: startup-ul românesc care oferă pachete all-inclusive de autoizolare

Cum procedezi cu cumpărăturile în perioada asta?
Merg o dată pe săptămână și cumpar doar ce am nevoie, nu mai mult și nu semipreparate. Chiar dacă nu sunt o pasionată a gătitului, sunt conștientă că trebuie să avem grijă de sănătate și imunitatea noastră în această perioadă, mai mult ca niciodată. Așa că prepar acasă din produse proaspete, legume și fructe. Mă protejez când ies din casă, desigur, păstrez distanța față de alți cumpărători, plătesc cu cardul sau comand acasă, online, de la afaceri locale, mici, pe care trebuie să le ajutăm să supraviețuiască acestor vremuri grele.

Ce metode suplimentare de precautie ai luat pentru a te proteja de coronavirus?
Ma spăl foarte des pe mâini, de mi-a crăpat și pielea:). Distanțare socială, stau în casă foarte mult, ies numai pentru cumpărături și muncă, dezinfectez clanțe, volan, pantofi, telefoane, dar nu exagerez, nu pot controla, până la urmă, chiar totul și mă informez corect – din surse sigure și oficiale. O dată pe zi, seara.

Pericolul în aceste zile nu este numai din partea virusului, dar și din partea celor care profită de slăbiciunea oamenilor și induc panica.

Citește și Epidemia de coronavirus. Medic psihiatru, sfaturi pentru a rezista în autoizolare

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter