Corina Caragea & Ramona Păun, un duo imbatabil: „Facem aceleași alegeri fără să ne vorbim și gândim la fel, chiar și defectele le împărțim”

De Elisabeta Cosmescu, pe Ultimul update Miercuri, 30 iunie 2021, 13:12

Dincolo de pupitrul știrilor sport de la Pro TV, cele două prezentatoare sunt prietene de mai bine de-un deceniu. Ambițioase și cu o energie pozitivă inepuizabilă, cele două ne-au povestit despre pasiunile, experiențele trăite împreună, dar și despre provocările impuse de ritmul alert și strict al vieții de televiziune.

Cum începe o dimineață de campioană? Ce gânduri vă motivează pentru un start în forță?

Corina Caragea: Nicio dimineață nu este la fel ca cealaltă, pentru că jobul joacă rol important în programul meu, așa că sunt zile în care dimineață înseamnă 4, zile în care dimineață înseamnă 10, dar cred cu tărie că sunt norocoasă pentru că nu am un job de birou. Nu intru în rutină și fac ceea ce îmi place.

Ramona Păun: Gândul că n-am cum să întârzii la știrile transmise în direct e cel mai mobilizator dintre toate. 🙂 Dar chiar și când nu mă obliga programul jobului, sunt tot matinală. Prefer zilele care încep devreme pentru că sunt mai productive. Cele mai constante lucruri dintre toate sunt micul dejun, peste care mă străduiesc să nu sar, și plimbările cu cățelul meu, Kido.

Dincolo de pupitrul știrilor sport vă leagă o frumoasă relație de prietenie de peste 10 ani. Ce apreciați cel mai mult una la alta?

Corina Caragea: Suntem foarte asemănătoare, dar și diferite. Deseori ne trezim îmbrăcate la fel, facem aceleași alegeri fără să ne vorbim și gândim la fel, chiar și defectele le împărțim. Pe de altă parte, Ramona e mai caldă, mai ambițioasă, de mică s-a descurcat singură plecată prin lume. {i e și o bucătăreasă excelentă!

Ramona Păun: Sinceritatea Corinei e un ajutor la care apelez deseori când vreau un răspuns necosmetizat. Ca-n orice prietenie care rezistă în timp, e important să știi că te poți baza și-n momentele mai dificile pe celălalt, iar anii prieteniei noastre mi-au demonstrat că ea e acolo când am nevoie de sprijin.

Există studii care arată că este benefic să ai un prieten bun la job. Există și un termen pe care l-au dat americanii pentru asta: work spouse (soț/soție de muncă). Cum ați evoluat în toți acești ani, având în vedere sprijinul reciproc necondiționat?

Corina Caragea: Inițial noi împărțeam redacția, apoi și pupitrul de știri la Pro TV, ceea ce nu a putut decât să mă bucure. Partea mai puțin plăcută e că ne-am separat programul, cu greu găsim timp liber să plecăm un weekend, ca pe vremuri, într-un citybreak. Am evoluat și în afara redacției și timpul liber s-a umplut fie cu alte proiecte, fie cu pasiuni, fiecare în direcția ei.

Ramona Păun: Confirm teoria americanilor. 🙂 Mă bucur că niciodată n-am avut dispute în privința programului pe care îl împărțim. Au fost o mulțime de situații în care am avut nevoie una de ajutorul celeilalte la jurnal și a fost minunat că ne-am putut sprijini.

Ce amintiri plăcute din vacanțe vă leagă și care sunt întâmplările de care vă amintiți mereu cu plăcere?

Corina Caragea: Îmi amintesc drumul infernal și lung până în Lefkada, cu mașina, emoțiile de pe stadion la finala Champions League de la Madrid sau cum am adormit în trenul spre Disneyland, unde ne-am lăsat mai toți banii pe jucării.

Ramona Păun: Sunt atât de multe amintiri adunate în toți acești ani, că mi-e greu să fac o selecție. Am prins zboruri la limită, am rămas în pană cu mașina în mijlocul pustietății, a fost lângă mine când mi-a căzut telefonul plin de poze într-un lac, iar eu plângeam și ea mă „consola” cu o criză de râs. 🙂

Corina Caragea & Ramona Păun, un duo imbatabil: „Facem aceleași alegeri fără să ne vorbim și gândim la fel, chiar și defectele le împărțim”

Cine e, de obicei, premiantă la shopping? Ce vă cumpărați din țările pe care le vizitați?

Corina Caragea: Eu zic că suntem destul de cumpătate și nu ne-a prins treaba asta cu shoppingul. Noi ne dăm banii pe experiențe, în general, pe lucruri durabile și practice. Niciuna dintre noi nu este înnebunită după haine, bijuterii, pantofi.

Ramona Păun: Da, așa e. Ne potrivim și la capitolul acesta.

Ce produse de înfrumusețare nu vă lipsesc niciodată din geantă?

Corina Caragea: Crema de mâini și un strugurel.

Ramona Păun: Car multe lucruri în geantă, dar produsele de înfrumusețare ocupă cel mai puțin loc. 🙂 Rujul/glossul, pudra și parfumul sunt mai mereu cu mine.

Sunteți minunate și arătați superb! Ce sporturi vă păstrează în formă?

Corina Caragea: Merg la sală de ani buni, supravegheată de un instructor. Fac sport cât să mă mențin în formă, căci îmi plac dulciurile și făinoasele și numai așa pot ține sub control lucrurile fără să am frustrări alimentare.

Ramona Păun: Pandemia m-a făcut să devin inconstantă cu sportul, dar acum m-am apucat serios de sală. În rest, îmi place să merg cu bicicleta și să joc tenis.

Ați fost la meciuri de fotbal împreună? Ce apreciați cel mai mult la atmosfera live din tribune?

Corina Caragea: Am fost chiar la finala Champions League! Senzația pe care o ai în mijlocul tribunei, mai ales la un astfel de meci, este unică. Am sărit, am cântat, am făcut poze, am sărbătorit împreună cu italienii în acea zi în care un român de-al nostru a câștigat cel mai râvnit trofeu cu Inter, Cristi Chivu.

Ramona Păun: Da, cele mai frumoase și amuzante amintiri sunt de la finala Champions League, din 2010, de la Madrid, de pe stadionul Bernabeu. Am fost la o „aruncătură de bilet” să nu mai intrăm la meciul în care a făcut istorie Cristi Chivu, pentru că ne-am pierdut biletele fix înainte de intrarea în stadion. 🙂 Am avut un noroc incredibil și le-am găsit în câteva minute, călcate în picioare de miile de suporteri care se înghesuiau să intre la meci.

Ce pronostic dați pentru Campionatul European de Fotbal 2020? Pe ce țară din prima grupă pariați?

Corina Caragea: Eu aș spune Franța, deși îmi place Spania. Cu toate astea, cred că cele mai frumoase turnee sunt cele care furnizează spectacol și surprize! Așa că nimic nu e imposibil în fotbal și m-aș bucura să ne surprindă o națională mică, pe care nimeni nu ar fi pariat. Românii sunt oricum câștigători la capitolul găzduire, căci în premieră patru meciuri se joacă la București.

Ramona Păun: Va fi un eveniment grandios și suntem onorați că va fi transmis de Pro TV. O să mă uit cu mare interes la meciurile din grupa F, cu Franța, Germania, Portugalia și Ungaria. Mizez pe campioana mondială, Franța. 🙂

Citește și:
INTERVIU. Actrița Ada Galeș, declarații surprinzătoare: „Abia aștept să îmi ceară cineva să mă rad în cap pentru un film”
Ce spune Andrei Ștefănescu despre căsătorie după cel de-al doilea divorț
Natalia Oreiro, de nerecunoscut după ultima schimbare de look
Naomi Campbell, prima apariție publică la o lună după ce a devenit mamă. Cum arată supermodelul

Care considerați că este cea mai importantă voce în materie de sport de la noi?

Corina Caragea: Gheorghe Hagi.

Ramona Păun: Cred că, în acest moment, Simona Halep este cel mai bun ambasador al României din sport.

Corina Caragea & Ramona Păun, un duo imbatabil: „Facem aceleași alegeri fără să ne vorbim și gândim la fel, chiar și defectele le împărțim”

Mediul online acaparează din ce în ce mai multă audiență. Cum vedeți voi viitorul televiziunii în contextul actual?

Corina Caragea: Cred că hibridul este formula de succes pentru următorii ani. Nu îi cred pe cei care spun mândri că ei nu au TV acasă, nici pe cei care blamează incultura din mediul online. Cred că cele două se împletesc bine, este minunat că astăzi avem această multitudine de opțiuni de surse de informare și divertisment și cred că niciuna nu o exclude pe cealaltă.

Ramona Păun: Greu de anticipat cum vor evolua lucrurile, însă sunt convinsă că televiziunea va fi, în continuare, puternică. Va găsi resurse să se adapteze vremurilor și concurenței create de online.

Ce înseamnă, pentru fiecare dintre voi, timp pentru sine? Cum vă răsfățați?

Corina Caragea: Citesc, mă uit la un film, lenevesc pe iarbă în parc, călătoresc.

Ramona Păun: În concedii reușesc să mă bucur pe deplin de momentele în care mă deconectez cu adevărat de la tot, ideal pe o plajă sălbatică. 🙂 Îmi fac bine și orele în care pot să mă uit la serialul preferat, să citesc o carte bună sau să exersez la pian.

Ce întrebare primită pe social media de la urmăritorii voștri vi se pare neplăcută?

Corina Caragea: Cel mai frecvent mă întreabă de unde mi-am cumpărat hainele și e și cea mai neplăcută, pentru că, deși, răspund unui urmăritor, ceilalți continuă să întrebe, ca și cum răspunsul meu nu ar fi fost public.

Ramona Păun: De cand îl am pe Kido, cățelul meu, cu care mai postez poze pe social media, am primit des întrebarea „De ce ții un câine în brațe, și nu un copil?” 🙂 La început, le-am răspuns politicos că o să țin și un copil la momentul potrivit, dar acum refuz să mai dau replică unei astfel de curiozități. 🙂

Foto: Ștefan Banu (PRO TV)

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter